Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Răceanu : „Timp de 16 ani, între România şi SUA a fost o relaţie specială, aşa cum nu există nici în prezent”

Publicat in Adevarul, vineri 3 iulie 2009 ·

La 4 iulie, alături de America sărbătoresc Ziua Independenţei şi ţările prietene, printre ele şi România - care a fost cândva cel mai important stat din Europa de Est pentru SUA. „În perioada 1969-1985, Bucureştiul s-a bucurat de privilegii pe care niciun alt regim comunist din regiune nu le-a avut. Asemenea relaţii speciale nu există nici în prezent, deşi cele două ţări fac parte din aceeaşi alianţă militară.”, afirmă fostul diplomat român, Mircea Răceanu. România a fost singura ţară din zonă care a beneficiat de importante  facilităţi economice din partea Americii, şi de numeroase contacte politice la nivel înalt. Un moment unic în cei aproape 130 de ani de relaţii diplomatice între România şi SUA. Cum a reuşit Bucureştiul să se apropie atât de mult de  Washington în perioada 1969-1985 şi de ce nu mai este posibil în prezent? Răspunsurile sunt oferite de Mircea Răceanu, fost ambasador în SUA şi şef al Departamentului pentru America din MAE, care şi-a început cariera în relaţiile dintre două ţări în urmă cu 50 de ani.

 „Luna de miere” începe cu teoria

Cea mai mare putere militară la acea vreme şi o ţară medie din Europa de Est, membră a Tratatului de la Varşovia au stabilit raporturi speciale, deşi făceau parte din blocuri politice şi militare diferite şi chiar antagonice. Explicaţia se află în cele două tendinţe majore ale politicii externe americane: realismul - bazat pe interesul naţional şi securitatea statului - şi idealismul - axat pe promovarea principiilor democratice şi de libertate a naţiunii americane. În opinia lui Răceanu, combinarea celor două principii sau stabilirea priorităţii unuia faţă de celălalt a fost şi va fi o  problemă centrală a SUA. În acest context, America a aplicat realismul în politica sa externă faţă de România, timp de 16 ani.

 „SUA au ajuns la concluzia că, pentru acel momentul istoric,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 5 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Rusia spune că este pregătită pentru propuneri „serioase” de pace în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia este pregătită să ia în considerare propuneri „serioase” de soluționare a conflictului din Ucraina, pe baza „realităților” existente și a preocupărilor de securitate ale Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de E

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°