Afisul unei banci infatiseaza o blonda in splendoare, fericita tare.
Ce motive au blondele sa fie tot timpul fericite nu-i problema noastra. Pe noi ne intereseaza cuplul din al doilea plan, care, ne sugereaza imaginea, petrece o vacanta de vis pe malul marii, cu banii de la banca. Tanara de la malul marii e chiar mai fericita ca blonda din primul plan. Cat despre tanar, ce sa mai vorbim. La cum arata, nici n-are nevoie de cont in banca. Il platesc cash blondele. Lumea ar fi foarte mirata daca in locul baiatului cu costum de gigolo ar vedea un popa. Sau un jandarm. Nici una dintre persoanele pe care le vezi la ghiseele bancilor nu seamana cu acelea din reclame. Reclamele par a se adresa toate unor oameni care folosesc o anume pasta de dinti. Nu fiindca ar avea probleme cu dantura, ci, dimpotriva, pentru ca n-au nici o carie. Reclamele pentru detergenti, si ele, prezinta scene din viata unor femei pentru care cea mai mica pata e o drama. Pana si clipurile tv ale unor fabricanti de biscuiti tot asta arata, copii perfecti, nu copii pur si simplu. Intrebarea mea ar fi urmatoarea: inalbitorii reusesc sa faca si izmenele de miner nu albe, ci innebunitor de albe?
La fiecare din afisele, clipurile si panourile ce promoveaza bunuri de larg consum am aceeasi senzatie de discriminare, in sensul ca tot ce-i bun e numai pentru fetele goale sau aproape goale si pentru baietii cu tati bogati. Pana si intr-o revista cu continut strict soldatesc, plina cu tancuri si mitraliere ultimul tip, tot asta am vazut in fotografiile publicitare: blonde in bikini. De parca bombele, mortierele si radarele au cam aceleasi rosturi ca detergentii, biscuitii cu crema de cacao si pasta de dinti cu inalbitori, si anume sa-i faca fericiti pe tinerii cu carduri ultraperformante din statiunile de vacanta de la Mediterana. Clientii de rand ai produselor carora li se face o reclama foarte insist
