CSM va propune, în cel mult 30 de zile, cinci judecători pentru Comisia de la Cotroceni Legea răspunderii ministeriale, adoptată într-un moment în care războiul între "palatele"
CSM va propune, în cel mult 30 de zile, cinci judecători pentru Comisia de la Cotroceni
Legea răspunderii ministeriale, adoptată într-un moment în care războiul între "palatele" Cotroceni şi Victoria nu era nici măcar la nivel de luptă, s-a transformat astăzi într-o adevărată armă politică.
Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Legii privind răspunderea ministerială a fost publicată în "Monitorul Oficial", joi seară, astfel că activitatea Comisiei Speciale de la Cotroceni pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către membrii Executivului îşi încetează activitatea.
Urmează ca, în maximum 30 de zile, CSM, prin Secţia pentru judecători, să propună cinci judecători care să facă parte din Comisie, înlocuindu-i astfel pe membrii numiţi de miniştrii internelor şi justiţiei.
Conform OU, la momentul modificării legii s-a avut în vedere "înlăturarea oricăror suspiciuni de influenţă politică asupra unei decizii care trebuie să fie una de natură juridică". Comisia poate fi sesizată numai de procurorul general al României sau de primul-ministru, astfel că procurorul-şef al DNA nu mai are acest drept direct.
Preşedintele îl acuză pe Chiuariu de interese personale
Legea care proteja miniştrii de eventualele răzbunări sau abuzuri a ajuns un fel de "bau-bau" scos la înaintare ori de câte ori un membru al Executivului vorbeşte mai mult decât trebuie. Modificarea legii cu pricina a declanşat un val de reproşuri dure, în special la adresa ministrului justiţiei, Tudor Chiuariu, acuzat de însuşi preşedintele ţării, Traian Băsescu, că a promovat actul în interes personal întrucât era vizat în una dintre anchetele în desfăşurare. @N_P