Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DaKINO, deschis cu un film de artă despre artă

Publicat in Jurnalul, joi 4 aprilie 2013 ·

Lungmetrajul selectat pentru Gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film DaKINO, “A Late Quartet”, produs şi regizat de Yaron Zilberman în 2012, dă o notă înaltă acestui eveniment cinematografic, care a fost iniţiat cu 22 de ani în urmă. Atunci când aduci o astfel de peliculă la un festival dedicat scurtmetrajului este clar că organizatorii se gândesc nu la încasări, ci la spectatori, la acei spectatori care apreciază filmul de artă, la acei spectatori care trebuie să ştie ce este un film de artă. Cu atât mai mult cu cât filmul e despre artă, spunând povestea unui cvartet de coarde, povestea celor patru muzicieni ai acestei formaţii, care pregătesc concertul prilejuit de împlinirea a 25 de ani de când s-au unit. Piesa lor de rezistenţa este Cvartetul nr 14 op. 131 de Bethoveen.

Viaţa de artist a fiecăruia dintre ei este împletită cu destinul ansamblului. Practica uzuală monolită de un sfert de veac începe să crape în bucăţi, mai mari şi mai mici, o dată cu decizia unuia dintre membrii cvartetului, violoncelistul, interpretat de Christopher Walken, de a părăsi formaţia din cauza unui presupus diagnostic:  Parkinson.

Şi apar problemele de viaţă, de cuplu, de familie, care până la acest moment crucial erau adumbrite de dragostea pentru muzică, erau îngheţate de dragul acestui cvartet de coarde atât de apreciat. Cioburi s-ar fi ales din tot, dacă dragostea, înţelepciunea, respectul pentru această artă nu ar prima.

Filmul a fost prezentat în avanpremieră în Bucureşti. Înainte de proiecţie (miercuri seara), organizatorii Festivalului DaKINO au invitat în faţa publicului de la Grand Cinema Digiplex (Băneasa) pe violonistul Alexandru Tomescu, membru al cvartetului Ad Libitum, care ştie ce înseamnă “familia” unui asemenea ansamblu de muzică de cameră, şi pe actorul Vlad Ivanov, care a “cântat” la violoncel, din postura sa de “oliga

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 2 ore
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 4 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum o ora
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°