Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Spitalele din Brezoi şi Bălceşti vor fi desfiinţate

Publicat in Adevarul, joi 3 februarie 2011 ·

Spitalele Bălceşti şi Brezoi vor deveni cămine de bătrâni, iar Maternitatea din Râmnic şi Spitalul din Mihăieşti, secţii ale Spitalului Judeţean. 9.000 de vâlceni nu sunt de acord cu desfiinţarea spitalelor şi au semnat pentru menţinerea lor.

Patru unităţi medicale din Vâlcea se regăsesc pe lista spitalelor propuse de oficialii Ministerului Sănătăţii pentru a fi reorganizate. Două unităţi medicale, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie (SOG) Râmnicu Vâlcea şi Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu" din Mihăieşti, sunt cu propunere de comasare şi vor deveni secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Celelalte două, Spitalul Orăşenesc Brezoi şi Spitalul Orăşenesc Bălceşti, sunt cu propunere de schimbare a profilului şi vor fi transformate în cămine de bătrâni. „Din păcate suntem pe lista neagră a Ministerului Sănătăţii. Spitalul nu are datorii şi în 2010 am avut peste 4.000 de externări", a declarat Vasile Cerbu managerul Spitalului din Brezoi.

50.000 de oameni arondaţi Spitalului Bălceşti

Vâlcenii care se tratează la spitalele din Brezoi şi Bălceşti şi nu sunt de acord cu desfiinţarea lor şi strâng semnături pentru menţinerea lor. Pentru susţinerea Spitalului din Brezoi, semnaseră până astăzi de dimineaţă, 4.000 de oameni, iar pentru unitatea medicală din Bălceşti, 5.000 de persoane. „Spitalul nostru are arondaţi 50.000 de oameni din 13 localităţi. Dacă spitalul va fi transformat în azil de bătrâni, aceşti oameni rămân fără asistenţă medicală. Omul poate să şi moară pentru că nu există o altă unitate medicală în apropiere", a spus Victoria Shencker, directorul medical al Spitalului Bălceşti. Tot aceasta a precizat că, 5.000 de persoane din zonă au semnat pentru păstrarea unităţii medicale şi în următoarele zile, numărul susţinătorilor se va dubla. „Nu ştim în ce măsură vor conta aceste semnături şi dacă decizi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Berlinul acuză Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" şi promite "consecinţe"

News.ro acum o ora
Berlinul a acuzat vineri hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" împotriva membrilor Partidului Social-Democrat din Germania şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. "Astăzi putem spune făr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 4 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 52 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 19 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°