•Cel mai promitator handbalist al Politehnicii, Marius Bondar, a revenit in Iasi dupa ce timp de doua saptamani a participat la un turneu al nationalei de tineret in Austria
Cu o zi inainte de meciul cu Steaua Bucuresti, din etapa a XI-a a Ligii Nationale de handbal masculin, antrenorul Politehnicii Iasi, Costel Schender va putea conta si pe serviciile tanarului jucator Marius Bondar, revenit in tara de la o actiune a lotului national de tineret. Bondar, care abia a implinit 18 ani, a fost cel mai tanar component al nationalei tricolore, care a inclus jucatori cu varsta de pana la 18 ani si care a participat la un turneu international in orasul Schwaz, din Austria. Totusi, fostul component al echipei HCM Neamt, care in prezent este legitimat la Iasi a avut ghinionul de a raci inaintea turneului din Austria si nu a putut juca decat foarte putin intr-un singur joc. Marius Bondar a evoluat cateva minute in primul meci al nationalei tricolore, pierdut de Romania cu scorul de 29-31. Interesant este ca desi nu a evoluat decat cateva minute in meciurile nationalei, actualul elev al lui Costel Schender a fost singurul reprezentant al Moldovei in lotul tricolor. In cursul zilei de ieri, Marius Bondar a reluat antrenamentele cu Politehnica, formatie care maine va da piept cu Steaua Bucuresti, intr-un meci dificil pentru jucatorii ieseni, care de altfel vor avea un program infernal in ultimele etape ale turului, cu doua partide acasa in fata granzilor Steaua si Dinamo, dar si cu o deplasare la Medgidia, pe terenul formatiei CSM din localitate, una dintre revelatiile actualei editii de campionat. Reamintim ca, dupa disputarea primelor zece etape din Liga Nationala, Politehnica Iasi ocupa ultimul loc in clasament, cu sanse minime de a preda lanterna rosie pana la sfarsitul primei parti a campionatului.
Florin BRIAUR
•Cel mai promitator handbalist al