Ceea ce i se intampla acum presedintelui Nicolas Sarkozy pare un cosmar pentru numerosii sai admiratori sau chiar o campanie nedreapta orchestrata de forte obscure ale opozitiei, cum afirma cei din cercul sau apropiat. Cota lui scade vertiginos in sondajele de opinie, deputatii din propria majoritate nu-si ascund nemultumirea vazand ca principalele initiative de politica interna si externa pornesc direct de la Elysée, fara sa mai fie solicitat si parlamentul, intelectualii semneaza petitii cu apeluri la "vigilenta republicana", iar presedintele insusi pare extrem de nervos, in ciuda presupusei fericiri cu care este creditat dupa recenta casatorie cu una dintre cele mai frumoase femei ale Frantei. Unii spun ca este abia inceputul si ca aceasta deriva va continua, date fiind caracterul imprevizibil al lui Nicolas Sarkozy, puternica sa personalitate care isi asuma egotismul, dar si riscurile unei expuneri pe care o cauta fiindca, probabil, il stimuleaza. Altii cred in continuare ca, daca acest dinamic presedinte isi va struni mai bine temperamentul navalnic, ii va aduce efectiv Frantei reformele necesare, trecand peste corporatismele care o blocheaza, reusind sa o scoata din marasmul economic ce are tendinta sa se accentueze din moment ce tot mai multe intreprinderi de calibru greu isi impacheteaza utilajele si pleaca sa produca prin alte tari, unde munca este mai ieftina si nu exista nici exigentele sindicale din Franta. Cert este ca Nicolas Sarkozy se afla intr-un moment de cumpana. Iar amestecul sau intempestiv in probleme care au divizat in trecut Franta, precum cele religioase, educative sau cu referinte la trecutul colonial, precum si anumite initiative anticonstitutionale pripite produc, de asemenea, stupoare. Asa este si recenta idee de a-i tine in inchisoare pe viata pe unii recidivisti periculosi, chiar daca pedepsele lor pronuntate de tribunal au expirat. Ima