Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Constantin: Lui Antonescu nu i-a plăcut că i-am zis, legat de Kovesi

Publicat in Revista22, joi 21 noiembrie 2013 ·

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a declarat, miercuri seară, la Digi24, că i-a spus lui Crin Antonescu, legat de numirea Codruţei Kovesi la DNA, că nu are, ca preşedinte al PC, atribuţii pentru a se pronunţa pe numiri de procurori, iar acest lucru probabil nu a fost pe placul liberalului, relateaza Mediafax.

"Domnul Antonescu probabil că voia să fiu alături de dânsul în lupta împotriva numirii doamnei Kovesi la DNA. I-am explicat că nu am atribuţii, din punct de vedere al preşedintelui PC, să mă exprim public cu privire la numirea unui procuror şi probabil că lucrul acesta nu a fost pe placul lui Crin Antonescu, " a punctat Constantin, potrivit Digi24, citat de Mediafax.

El a mai spus că "rămâi cu un gust amar când constaţi că după trei ani de activitate, cel care e lângă tine te atacă personal şi neaşteptat".

"Nu-mi doresc să amplific un conflict cu Crin Antonescu, decenţa îmi spune că nu trebuie să-l atac pe Crin Antonescu, mai ales personal. (...). Săptămâna trecută eram pentru domnul Antonescu preşedinte, acum sunt subordonatul domnului Ponta", a spus Daniel Constantin.

El a adăugat că apreciază că Victor Ponta a încercat să împace situaţia, dar a negat că ar fi avut discuţii cu liderul social-democrat în vederea unei alianţe interpartinice. Constantin a evitat să spună, potrivit Digi24, dacă va urmări pe viitor o asemenea alianţă cu PSD.

Cu toate acestea, el a spus că e foarte bine ca USL să continue ca alianţă şi ca foştii parteneri să se înţeleagă bine la nivel guvernamental.

Digi24 mai notează că în ceea ce priveşte controversatul telefon dat de Victor Ponta lui Crin Antonescu, Daniel Constantin a confirmat că era de faţă, aşa cum a spus şi premierul, dar a precizat că nu a dat atenţie discuţiei, din politeţe, şi nu ştie despre care dintre comisiile parlamentare au vorbit.

Preşedintele PNL, Crin Antones

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum 47 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 2 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum 19 minute
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Separatiștii pierd în Catalonia, câștigă socialiștii lui Sanchez

Adevarul acum 8 minute
Partidele separatiste din Catalonia au pierdut puterea pe care-o dețineau de aproape un deceniu, un eveniment extrem de important și nu numai pentru Spania, ci relevant pentru orientările electoratului european care, la un moment dat, se lăsase tent

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum o ora
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că în octombrie nu o să mai avem vize cu SUA

Wall-Street.ro acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu spune că este ferm convins că în octombrie, cel târziu, România nu o să mai aibă vize cu Statele Unite şi că ţara noastră va intra în acest an şi în Schengen cu graniţele terestre. "Eu sunt ferm convins că în Schengen terest

Google a reparat o nouă vulnerabilitate a browser-ului Chrome exploatată de hackeri

News.ro acum 2 ore
Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor. Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de sever

Modificări privind concediile medicale. Lista bolilor pentru care medicul de familie acordă direct 7 zile de concediu medical. Pentru restul afecțiunilor se acordă 7 zile în două etape

HotNews acum 2 ore
​Medicii de familie pot acorda certificat de concediu medical pentru 7 zile calendaristice doar pentru o serie de afecțiuni, pentru un episod de boală, prevede un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări

Horoscop pentru săptămâna 13 - 19 mai 2024. Se anunță multă forfotă în sfera profesională pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 24 minute
Berbec Relațiile sentimentale îți acaparează atenția și eforturile, find vorba despre chestiuni vechi. Este nevoie să-ți reformulezi opiniile privitoare la iubire, implicațiile ei și felul în care îți manifești sentimentele față de cei dragi. Frămân

Vremea

București
acum

14°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

13°
lun.

8°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°