Premierul Victor Ponta nu se va mai întâlni cu omologul său ungar, Victor Orban, deși acum câteva zile însuși Ponta anunța o asemenea întâlnire, în care ar fi urmat să se discute subiectul înmormântării controversatului poet Jozsef Nyiro. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNENȚU
UPDATE: Partea română nu a cerut părţii ungare vreo întâlnire bilaterală între premierul român, Victor Ponta, şi omologul său ungar, Viktor Orban, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Ungariei, Szijjártó Péter, citat de Agerpres.
El a precizat însă că Orban i-a spus lui Ponta că este disponibil oricând pentru o discuţie cu acesta. "E foarte clar că nu a fost nicio iniţiativă din partea română pentru a avea o întrevedere bilaterală între premierul român şi premierul ungar. Aşa că dacă nu a fost nicio iniţiativă, nu a fost nicio întâlnire, dar când premierul ungar a plecat i-a spus domnului Ponta că este întotdeauna disponibil pentru el, aşa că dacă domnul Ponta vrea să se întâlnească cu domnul Orban, va fi întotdeauna disponibil", a spus oficialul ungar.
Premierul Victor Ponta ar fi trebuit, anunță HotNews, să aibă o întâlnire bilaterală cu premierul ungur Viktor Orban, dar aceasta nu va mai avea loc. Citând surse autorizate, site-ul de știri spune că întrevederea cu Orban ar fi trebuit să fie prima întâlnire bilaterală a premierului Victor Ponta (în marja evenimentului organizat la Palatul Parlamentului, Prietenii Convergenței).
Dacă nu se întâlnește cu Victor Ponta, premierul Ungariei s-a văzut, în schimb, cu președintele Traian Băsescu. Administrația Prezidențială și-a modifcat în această dimineață programul în așa fel încât să includă, de la orele 14.00, o întrevedere cu acesta.
Discuțiile cu Orban ar fi trebuit să aibă loc după reuniunea Grupului ''Prietenii Coeziunii'', care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului și la care au participat preşedintele Comisiei Eu