Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii au detector de victime blocate sub zapada

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 29 februarie 2012 · ·

Cu ocazia serbarii a 79 de ani de existenta a Protectiei Civile, pompierii s-au laudat cu misiunile umanitare din timpul crizei zapezilor BioRadarul, adica detectorul de vieti de sub darimaturi sau chiar zapada, a fost vedeta de la „Ziua Portilor Deschise" de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, organizata ieri. Curiosii au putut afla ca aparatul a fost achizitionat in urma cu sapte ani, dupa inundatiile devastatoare din Vrancea, si este tinut pentru exercitii, intrucit nu a fost solicitat nicaieri in tara. „Ziua Portilor Deschise" a fost un eveniment organizat la implinirea a 79 de ani existenta a Protectiei civile din Romania, iar cei care lupta in fiecare zi pentru a salva vieti au aratat vizitatorilor tehnica de interventie in caz de dezastre. Cu ajutorul BioRadarului pot fi detectate respiratia si pulsul prin caramida, beton, nisip, moloz, pamint si chiar zapada, in caz de avalanse. Aparatul a fost cumparat in 2006 din germania, prin Consiliului Judetean Vrancea, costind aproape 200.000 de lei. Cu aceasta ocazie, s-a prezentat si bilantul misiunilor desfasurate de pompieri in zapezi. Oamenii strazii, sinistratii si bolnavii au primit ajutorul pompierilor. "Pompierii militari din cadrul inspectoratului eu efectuat 65 de misiuni, in urma carora au fost utilizate 45 mijloace iar 360 cadre au fost implicate", a mentionat lt. col. Viorel Balla, prim adjunct la ISU Vrancea. Ajutorul medical a venit atit pe cale terestra, cit si pe calea aerului. Pe durata a sase zile au fost executate 33 zboruri, fiind salvate 46 persoane, dintre care 14 gravide. De asemenea, cu ajutorul elicopterelor au fost distribuite si pachete continind solutii si medicamente pentru dializati. Pompierii au ajutat si la distribuirea donatiilor pentru sinistrati. Pe pagina web a Ziarului de Vrancea puteti urmari un material video realizat la "Ziua Portilor Deschise" de la pompieri. Sursa: Z

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin preia pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început, iar protocolul va avea "anumite nuanţe", potrivit Kremlinului. La Moscova e lapoviţă - FOTO

News.ro acum 21 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 16 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 35 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Încă opt intersecţii au fost integrate în sistemul de management al traficului

Mediafax acum o ora
„ Am integrat opt noi intersecţii în sistemul de management al traficului. Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, a finalizat lucrările de modernizare şi integrare în BTMS pentru semafoarele de pe axa Bd. Camil Ressu - Bd. Theod

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 47 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 14 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 21 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°