Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Singurul 'câine' dorit de Reghe dă din casă: a ajuns dinamovist dintr-o rivalitate de familie! Cum a reacţionat după ce a fost chemat în premieră la naţionala lui Piţurcă

Publicat in Pro Sport, joi 17 ianuarie 2013 ·

Constantin Nica povesteşte cum părintele său a renunţat la dragostea pe care o avea încă din copilărie pentru Steaua, în momentul în care şi-a văzut fiul îmbrăcat în tricoul echipei mari a "câinilor".

Felicitări, Costi! E prima ta convocare la naţionala mare!

(Uimit) Serios?! Nici nu ştiam! Acum aud prima dată!

Totuşi, presupun că te aşteptai, mai ales că există o criză acută de fundaşi dreapta în fotbalul românesc…

Îţi spun cu mâna pe inimă că nici în condiţiile astea nu mă gândeam că o să primesc telegrama de convocare. Eu o aşteptam pe cea de la U21. Chiar mă gândeam că începem un nou drum acolo…

Pe 16 ianuarie 2013 ai fost convocat la echipa naţională. Îţi mai aduci aminte ce făceai acum exact un an?

(Încurcat) Lasă-mă să mă gândesc puţin! Pfff, nici nu ştiu dacă eram în momentul ăla la II… Ah, ba da, începusem anul la juniori A, dar apoi am fost anunţat că trebuie să mă prezint pentru a efectua pregătirea alături de «satelit».

Spui că modele tale sunt Dan Petrescu şi Răzvan Raţ. Ţi-au plăcut aceşti jucători de mic?

(Râde cu poftă) Când eram mic nici nu-mi plăceau fundaşii! Idolul copilăriei mele a fost Florentin Petre. Acum însă, având profilul pe care îl am, mi‑aş dori să ajung să joc precum Petrescu sau Raţ!

În cât timp îţi propui să devii titular la naţională?

De pe acum! Doar n-o să aştept nu ştiu cât! Dacă muncesc la fel de mult şi o să fiu serios cred că pot să mă impun, chiar şi la 19 ani. E şansa mea, trebuie să profit!

Oameni din conducerea Stelei au spus că eşti singurul fundaş dreapta din Liga I care ar face faţă acolo…

Vorbele astea mă motivează şi mai mult, deoarece vin din partea rivalilor!

Joci la Dinamo de mic şi tot din copilărie iubeşti şi câinii. Care pasiune a determinat-o pe care?

O să ţ

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România poate să aibă speranţa ca într-un viitor apropiat să fie inclusă în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România poate să aibă "speranţa legitimă" ca, "într-un viitor destul de apropiat", să fie inclusă în programul Visa Waiver. "Sunt foarte multe discuţii tehnice aici. Ştiţi că Visa Waiver nu este o decizie po

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°