Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia a pus un picior în Georgia

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Supremația pro-occidentalului Saakașvili a luat sfârșit după victoria opoziției fi loruse în alegeri. Coabitarea se anunță dificilă Sursa: REUTERS

Pentru prima dată în istoria post-sovietică a Georgiei, la Tbilisi se pregăteşte un transfer de putere democratic. Opoziţia condusă de miliardarul Bidzina Ivanişvili, liderul formaţiunii Visul Georgian, a câştigat alegerile parlamentare de duminică în defavoarea partidului preşedintelui Mihail Saakaşvili, Mişcarea Naţională Unită. Scrutinul de acum câteva zile este cu atât mai important cu cât din octombrie 2013, când expiră al doilea şi ultimul mandat al preşedintelui Sakaşvili, legislativul şi şeful guvernului vor avea puteri sporite, în baza unor amendamente constituţionale din 2010.

Victoria lui Ibanişvili marchează primul transfer democratic de putere în fosta republică sovietică de la dobândirea independenţei. În 1992, Zviad Gamsakhurdia, primul preşedinte georgian, a fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat care l-a adus în fruntea ţării pe Eduard Şevardnadze. Acesta din urmă, la rândul său, a fost nevoit să predea conducerea Georgiei după aşanumita „Revoluţie a Trandafirului” care l-a propulsat la putere pe Sakaşvili.

Spre instabilitate

Analiştii se întreabă cum vor coabita cei doi rivali politici în viitorul apropiat, după o campanie electorală care a polarizat societatea georgiană şi marcată de multe incidente. Mulţi anticipează însă o perioadă de instabilitate politică. Cu toate că şi-a recunoscut înfrângerea, Saakaşvili, un lider pro-occidental, îl acuză pe Ivanişvili că serveşte intereselor Kremlinului şi că intenţionează să aducă Georgia înapoi sub dominaţia rusă.

De cealaltă parte, Ivanişvili susţine că vrea ca Georgia să adere la NATO şi că va continua politica de apropiere de organizaţia militară, în paralel însă cu restabilirea relaţiilor diplomatice cu Rusia. El îi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°