Cei doi puşti erau în culmea agitaţiei. Şi a fericirii. Plănuiau ca mîine, după ore, să „bage un joc în reţea“ acasă, la unul dintre ei, pentru că părinţii erau plecaţi pînă seara tîrziu. Puştiul cu părinţii plecaţi era blonziu, slăbuţ, c-o alură de Pinocchio neprins încă. Prietenul lui era genul ăla de pufos cu obrajii încă plini de grăsimuţa copilăriei mici, îmbujorat peste măsură la gîndul nebuniilor pe care o să le comită cu amicul Pinocchio, mîine. La ieşirea de la metrou s-au despărţit în fugă cu rucsacii de şcoală săltîndu-le zornăitor în spate.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpLe-am înţeles teribil de bine agitaţia şi fericirea. Cîteva ore de lipsă parentală erau şi pentru mine prilej de mare bucurie şi anticipaţie. Se putea explora, de pildă, marele şifonier care ascundea o grămadă de minuni – altminteri bine ştiute din explorări anterioare, dar nu mai puţin plăcute privirii, pipăitului şi purtatului. Puteai să mai chemi cîteva fetiţe din bloc şi să te faci prinţesă cu rochia de mireasă a mamei şi ducesă sau contesă cu alte cîteva pe care aceeaşi mama le purtase odinioară la diverse nunţi. Îţi puneai în picioare pantofii cu toc cu multe numere mai mari şi, cu un călcîi rozaliu pe undeva pe la curbura normală a tălpii de adult, ploncăneai ţanţoş prin casă. Erai oricum o mare doamnă: mănuşile albe din piele de căprioară ale bunicii, aproape noi, dar îngălbenite pe la margini de vreme, o pălărie de plajă cu boruri mari pe care erau prinse cîteva margarete pleoştite de pînză, multe mărgele răsucite pe mînă alături de brăţări ieftine, clinchetitoare. Ruj – o gură de copil purpurie, clovnescă. Pudră – întinsă pînă la rădăcina părului, o suspensie de abur fin pe mîţişorii străvezii ai pufului de pe obraji. Ojă – năclăită tremurat şi imprecis pînă peste pieliţele mici ale unghiilor tăiate din carne. A