Varujan Vosganian îşi păstrează imunitatea de senator şi nu poate fi cercetat de procurori. Între timp, în PNL se fac propuneri pentru Ministerul Economiei, dar decizia finală îi va aparţine lui Crin Antonescu.
Varujan Vosganian şi-a dat demisia din postul de ministru al Economiei, la solicitarea preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Liberalii au vrut să demonstreze, în acest fel, că, spre deosebire de Liviu Dragnea, miniştrii PNL cu probleme sunt dispuşi să părăsească Executivul.
Citeşte şi: Băsescu: Demisia lui Vosganian, un act de profundă laşitate
Demisia din guvern nu le va permite procurorilor să îl urmărească penal pe Vosganian. Potrivit Constituţiei, numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, acest articol din legea fundamentală se aplică şi foştilor miniştri, nu doar celor aflaţi în funcţie.
Pentru foştii şi actualii membri ai Guvernului care sunt parlamentari urmărirea penală este aprobată de Camera din care fac parte. Pentru cei care nu sunt parlamentari, urmărirea penală este aprobată de preşedintele României.
Vosganian este fost ministru dar şi-a păstrat calitatea de senator. Reamintim că plenul Senatului a votat luni după-amiază împotriva cererii procurorilor de încuviinţare a începerii urmăririi penale pe numele lui Vosganian în dosarul de subminare a economiei naţionale şi de favorizare a firmei InterAgro în detrimentul companiei Romgaz.
Relaţie tensionată cu Ponta
Într-o declaraţie publică, Vosganian a legat, ieri, demisia sa de relaţia tensionată pe care o are cu Victor Ponta. “Nu vreau să complic situaţia unui Guvern care are şi-aşa o situaţie complicată. Am ales această variantă pentru că nu pot să risc în numele poporului român. Sigur c