Consiliul Naţional al Elevilor consideră că procentul de promovabilitate la sesiunea iunie-iulie a examenului de bacalaureat nu reflectă o creştere a calităţii actului didactic sau o îmbunătăţire a responsabilităţii elevilor faţă de propria lor educaţie.
Într-un comunicat remis luni MEDIAFAX, Consiliul Național al Elevilor apreciază că modul de organizare a examenului a fost unul "tratat cu profesionalism de către instituțiile responsabile, respectiv Ministerul Educației Naționale și Inspectoratele Școlare Județene, care au stabilit o colaborare continuă între reprezentanții instituțiilor, reprezentanții Consiliilor Elevilor, sindicatelor și părinților".
"De asemenea, au fost luate măsurile de securitate necesare desfășurării acestuia în condiții optime, existand însă, şi de această dată, încercări de fraudare a examenului, sancţionate corespunzător", se mai arată în comunicat.
Potrivit Consiliului Național al Elevilor, rezultatele din acest an au înregistrat o creștere a promovabilității examenului, justificată, în principal, de desfășurarea unui bacalaureat diferențiat, ceea ce a reprezentat o schimbare în sistemul educațional, un prim pas spre eficientizarea ultimei etape din ciclul preuniversitar.
Cu toate acestea, arată sursa citată, procentul de promovabilitate nu reflectă o creștere a calității actului didactic sau o îmbunătățire a responsabilității elevilor față de propria lor educație.
În acelaşi context, Consiliul Național al Elevilor consideră că rezultatele de anul acesta transmit, în continuare, un semnal de alarmă pentru viitorii absolvenți, în legătură cu responsabilitatea pe care aceștia o au față de promovarea examenului, pregătirea lor de către cadrele didactice și implicarea părinților în acest proces.
"Procentul de promovabilitate trebuie să fie în continuare unul real, în creștere, fapt care necesită o implicar