Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, la Timişoara, că, în actuala formulă, Curtea Constituţională a devenit o a treia cameră a Parlamentului, deoarece magistraţii votează politic, motiv pentru care USL îşi propune să schimbe modul de selectare a membrilor CC, potrivit Mediafax.
Ponta a declarat, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări adresate de jurnalişti, că nu are nicio speranţă că magistraţii Curţii Constituţionale vor soluţiona favorabil sesizarea depusă de USL privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, deoarece această instituţie a devenit "a treia cameră a parlamentului", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Curtea Constituţională, din păcate, în formula actuală, a devenit o a treia cameră a Parlamentului. Se votează de fiecare dată pe criteriu politic, ceea ce e greşit. Motiv pentru care, între legile prioritare pe care USL le va propune, va fi şi aceea de schimbare a modului de selectare a membrilor Curţii Constituţionale", a spus Ponta.
El a adăugat că, din această cauză, USL va propune, după eventuala câştigare a alegerilor, ca la Curtea Constituţională să poată fi promovate doar persoane care îndeplinesc condiţiile de vechime în magistratură şi au "premisa" unei independenţe politice.
"Propunerea noastră e ca la Curtea Constituţională să nu mai poată fi numite persoane din afara sistemului judiciar: prietenul meu, avocatul domnului Băsescu, colegul de şcoală al domnului Boc şi aşa mai departe. Să poată fi numiţi numai judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au şi îndeplinesc deja şi condiţiile de vechime în magistratură şi care au măcar această premisă a independenţei politice prin natura meseriei pe care o au", a mai spus Ponta.
El a afirmat că va cita din preşedintele Traian Băsescu spunând că în acest moment membrii Curţii Constiuţionale sunt "nişte penibili", m