Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, "un document absolut necesar, în condiţiile în care în prezent nu există o formă instituţionalizată de cooperare" în acest sens între cele două instituţii, a anunţat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, potrivit Agerpres.
"Este un document care era absolut necesar, până în momentul de faţă nu există o formă instituţionalizată de cooperare între Guvern şi Parlament în domeniul afacerilor europene. Reprezintă inclusiv un angajament pe care mi l-am luat în momentul când am devenit ministru al Afacerilor Europene. (...) Este un instrument util, care era necesar de foarte mult timp şi mă bucur că în momentul de faţă putem să transmitem Parlamentului acest proiect de lege", a spus ministrul Orban.
El a arătat că "un mecanism de principiu" există şi în prezent, dar cel care va fi instituit prin intrarea în vigoare a proiectului de lege prevede termene clare care trebuie să fie respectate în procesul de consultare şi cooperare dintre cele două instituţii. De asemenea, această lege a fost solicitată de mai mult timp de reprezentanţii Parlamentului, a precizat ministrul.
"Era un act absolut necesar astfel încât deciziile care se iau în domeniul afacerilor europene să beneficieze de cât o mai largă susţinere. (...) E un mecanism care există în toate statele membre şi e necesar să existe şi la noi cât mai repede posibil", a mai spus el.
Proiectul de lege cuprinde dispoziţii care permit în primul rând informarea exhaustivă a Parlamentului în legătură cu evoluţiile înregistrate la nivelul procesului decizional al UE. Astfel, Parlamentul poate solicita Guvernului informaţii extinse privind proiectele de acte legislative aflate în curs de negociere la nivelul instituţiilor europene. Mai mult, informarea Parlamen