Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputaţii au adoptat Legea parteneriatului public-privat

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, cu 242 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă şi 40 de abţineri, proiectul de lege privind parteneriatul public-privat, Camera fiind forul decizional.

Deputatul PDL Alexandru Nazare a precizat că deputaţii democrat-liberali au votat împotriva proiectului de lege, ei apreciind că legea ar deschide calea pentru încheierea unor contracte netransparente şi ar da atribuţii nejustificat de mari Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine. În timpul dezbaterilor, ministrul Dan Şova a declarat că actul normativ e necesar pentru că, deşi exista legea 178/2010, nu s-a făcut niciun proiect.

„Exista un vid legislativ, în ciuda faptului că noi avem o lege a parteneriatului public-privat 178/2010. În temeiul acelei legi nu s-a făcut niciun proiect până astăzi şi motivul pentru care nu s-a făcut niciun proiect este că însăşi legea bloca parteneriatele, pentru că interzicea participarea parteneriatului public la finanţarea investiţiei în PPP, ori practica europeană şi logica reglementării în PPP este tocmai ca autoritatea publică să fie cea care finanţează, dar pe terrmen foarte lung, după ce iniţial partenerul privat construieşte pe banii lui obiectivul de interes pentru comunitate“, a spus Dan Şova în plenul Camerei. El a arătat că „avantajul mare al noii legi este că dă posibilitatea unei autorităţi centrale sau locale ca pe banii pe care îi are să facă mai multe obiective în acelaşi timp, să le termine rapid în loc să aştepte până i se aprobă creditele la bugetul de stat sau până are bani în buget“. Proiectul de lege vizează reglementarea încheierii şi derulării parteneriatului public-privat şi reprezintă practic o nouă lege care reglementează acest domeniu.

Ca urmare a adoptării acestui proiect, se propune abrogarea Legii parteneriatului public-privat 178/2010, cu modi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum o ora
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 5 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum 2 ore
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°