Goethe despre Romania noastra
Sigur, este o gluma de inceput, pentru a capta atentia, ma refer la faptul ca, acum mai bine de 200 de ani, Goethe ii scria unui prieten :
Precum un mare oraş, lumea noastra morala şi politica e subminata de cai subterane, de pivnite şi canale, la ale caror conexiuni şi amplasari nimeni nu pare sa reflecteze sau sa se gandeasca; cei care ştiu insa cate ceva despre ele vor socoti mult mai lesne de inteles ca aici sau acolo, acum sau mai tarziu, pamantul se surpa, fumul se ridica printr-o crapatura şi se aud voci stranii (subl. ns)
Pare foarte actual acest fragment, parca este scris special pentru Romania, chiar daca este scris inainte de Revolutia franceza, deci are peste 200 de ani. Lumea noastra incepe sa se prabuşeasca şi vocile pe care le auzim scoase la suprafata nu sunt totuşi nişte voci straine. Ne par stranii, cum spunea Goethe, dar noi le-am auzit tot timpul, sub forma unui ecou, ca o dublura a vocilor din politica şi viata noastra.
Ca sa justificam Revolutia, am vorbit cativa ani limbajul libertatii, unii cu naivitate, altii doar atunci cand erau de fata presa sau multimea. Multi au vorbit limbajul libertatii din naivitate sau din speranta ca totul se va putea schimba, doar cu trecerea celor douazeci de ani de ratacire pe care magul roşu de la rasarit, Silviu Brucan, ii proorocise (credeam ca nu va avea dreptate). In primii ani dupa evenimente (vedeti cum ne-am speriat de cuvantul Revolutie şi l-am lasat sa fie folosit doar de emanati) limbile s-au amestecat ca la turnul Babilonului, dar invatam sa vorbim singuri şi acesta nu era putin lucru.
Dupa 1996, venind opozitia la putere, am vorbit cu totii limbajul dreptatii şi adevarului, credeam ca, in fine, am terminat galceava, ne-am purificat şi urmatorul deceniu va fi cel al recaştigarii demnitatii. Ne-au murit primele sperante şi am invatat limbajul
