Campania electorala mai are putin si se sfarseste. Nici nu m-am frecat bine la ochi si-a trecut. N-am inteles nimic. Sunt varza. si eu, si candidatii. In afara de repetarea aceluiasi afisaj destrabalat, cu fete de anonimi lipite pe toti peretii si pe toate gardurile si oriunde a mai ramas un loc la vedere, nu am sesizat nimic interesant. Campaniile electorale romanesti sunt de fapt campanii de agresare vizuala a cetatenilor, campanii de murdarire a oraselor si de mazgalire a lor cu aracet si poze colorate. Asta nu e campanie, e mitocanie in toata regula. In zona in care locuiesc, toate intersectiile sunt pavoazate cu poze din care iti zambesc niste Gioconde obosite de cartier si te indeamna sa votezi. Ma doare ochiul, frate! Mi-ati maltratat retina. Unde sa ma duc, la oculist sau la primar sa-i spun:
— Dom primar, vezi, dom’le, ca astia ti-au facut praf orasul. E murdar ca o cocina. Amendeaza-i, pune politia comunitara pe ei, cheama pompierii sa spele zidurile si maculatura lipita pe ele.
O fac si eu pe prostul. Ce, nu stiu ca isi lipesc afisele unde vor cu ingaduinta primariei? Nu toti sunt la fel?
Intrebarea fireasca ce-mi vine in minte este: unde-i uninominalul de care s-a vorbit atata? Unde este candidatul care iti suna la usa sa te intrebe de sanatate? Cum o sa votez eu omul, nu partidul? "Cu stampila, bai, fraiere!", o sa-mi spuna un baiat glumet. Cu stampila, dar pe cine, pe om sau pe partid? "Pe partid, normal, ce, ii stie cineva pe figurantii astia?" si atunci, unde-i uninominalul, ca ma iau toti nervii?
Cetateanul turmentat este mai aburit ca niciodata. Acuma el nu numai ca habar n-are cu cine voteaza, dar nu stie nici de ce. Asta-i problema de fapt.
Intre partide nu mai sunt diferente de discurs politic, de doctrina. Toti candidatii promit lucruri ce tin de primarie, nu de politica mare a tarii. Ei vorbesc de gro