Un drapel tricolor amplasat la fiecare şcoală şi declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului din 1789 prezentă în fiecare clasă, relatează AFP. Acestea sunt doar câteva dintre propunerile premierului francez, François Fillon, cu gândul la o mare dezbatere privind identitatea naţională.
În total sunt 14 măsuri. Se vorbeşte şi despre "un carnet de tânăr cetăţean" pentru elevii de şcoală şi liceu, relansarea educaţiei civice ori modificarea "zilei drapelului".
Şi imnul de stat "Marseillaise" trebuie să răsune cel puţin o dată pe an în şcoli.
"Libertate, egalitate, identitate"
În plus, egalitatea dintre femei şi bărbaţi va fi prezentată ca o valoare fundamentală. Şeful guvernului de la Paris vrea o comisie formată din parlamentari, sociologi, intelectuali şi istorici care să se ocupe numai de acest subiect, scrie Le Monde.
Anunţul a fost făcut ieri, după un seminar guvernamental. Cum lucrurile n-au fost încă bătute în cuie va mai avea loc şi o reuniune ministerială, însă data nu a fost fixată.
Un cuvânt important de spus va avea şi preşedintele Nicolas Sarkozy, în aprilie, precizează metrofrance.com.
În timp ce opoziţia jubilează şi ia în răs subiectul, Fillon vorbeşte despre un "succes popular" al dezbaterii lansate în noiembrie anul trecut de ministrul imigraţiei Eric Besson.
"Totul este o comedie sinistră şi numeroşi francezi trebuie să simtă un mare dezgust", e de părere Jean-Luc Mélenchon, liderul Partidului de Stânga.