De prea multe ori te stingi in tristete crezand ca nu mai exista ingeri nici pe umeri, nici pe gene, nici pe semne. Ii banuiesti de o tovarasie absurda la vreun birt ieftin alaturi de o alta curva de viata, innecandu-si amarul in zeama ieftina a zilelor fara sens, fara sir, egale, perfecte. (…) Te rogi, nu renunti. Te rogi sa nu renunti! Te rogi mai intai cu evlavie, mai apoi cu teama, cu furie, cu incrancenare, cu ura, cu disperare cu pumnii stransi, cu maxilarele incordate, scrasnite, te rogi… Te rogi desi esti educat, domesticit, imblanzit, si functionezi ca un animal social ce te afli undeva in turma docil, la locul tau, ca un "ateu" prefabricat, convins ca totusi nu e posibil, NU exista.

Te rogi, inca te rogi.

Te rogi mereu, in fiecare zi, la ingerii fiecarei clipe sa se petreaca o minune, sa se intample un miracol cu tine, cu viata ta, in viata ta. Ceva care sa te ridice deasupra propriei vieti, a propriei conditii, ridicole, neinsemnate, mult prea trecatoare, prea fara cusur.

Te rogi magilor, zeilor, Dumnezeilor, te rogi la propria viata sa se transforme miraculos in viata adevarata, simtita, traita cu adevarat nu trecuta pe langa. Trecuta pe langa tine, pe langa privirea ta ramasa totusi vie in spatele privirii ca o promisiune visata, doar sperata, chemata incet, incetisor, cu o duioasa teama.

De prea multe ori te stingi in tristete crezand ca nu mai exista ingeri nici pe umeri, nici pe gene, nici pe semne. Ii banuiesti de o tovarasie absurda la vreun birt ieftin alaturi de o alta curva de viata, innecandu-si amarul in zeama ieftina a zilelor fara sens, fara sir, egale, perfecte.

Cu toate astea si in pofida tuturor evidentelor te rogi, si mai speri si inca mai visezi cu ochii mari deschisi si asta te tine in viata, te tine om viu.

Te rogi sa aduci tot Raiul promis in viata ta, macar pentru o clipa oricat de fulgera