Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinurile rosé, cu dedicaţie pentru femei

Publicat in Capital, duminică 3 iunie 2012 ·

Vinul rosé a început să devină o modă, mai ales odată cu venirea verii. Producătorii spun că se adresează mai ales femeilor, dar şi celor care în serile călduroase vor dori să bea un vin la o terasă

În ultimele luni au avut loc multe lansări de vinuri rosé, demarând chiar campanii de promovare a acestora. „Este la modă vinul rosé. În general, vinul este un produs de modă şi dacă marketingul va reuşi să impună vinul rosé, vânzările vor creşte. Şi sunt semne în acest sens pentru că mulţi producători au lansat astfel de sortimente şi doresc să le impună pe piaţă“, a spus directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului, Ovidiu Gheorghe.

La nivel european, popularitatea vinurilor rosé s-a impus la începutul anilor 2000, în verile foarte călduroase, când, văzut ca o alternativă mai prietenoasă a vinurilor roşii, cele rosé au devenit populare mai ales în rândul femeilor tinere. De atunci, vânzările de vinuri rosé au fost în creştere, mai ales în perioada anotimpului cald. Dacă în ţările vest-europene cu tradiţie, vinurile rosé au ajuns la modă în urmă cu mai mulţi ani, la noi în ţară abia acum apar semne că acestea s-ar putea impune pe piaţă. Aceasta, după ce până nu demult vinul rosé reprezenta în România doar 5% din piaţă, supremaţia fiind deţinută de vinul alb, cu 60% din vânzări.

Lansări în aşteptarea verii

Printre cei care mizează anul acesta pe vinul rosé se numără companii precum Lacerta, care a lansat la începutul primăverii un vin sec cu aromă minerală şi cu nuanţe fine de căpşuni: LacertA Rosé Riviera. „Vinul poate fi servit excelent primăvara sau vara la terase, piscine sau la plajă, şi este perfect pentru combinaţia cu fructe de mare sau brânzeturi. Tradiţia Rosé provine din zona Rivierei Franceze, a Văii Rhône-ului, în Dealu Mare întâlnindu-se condiţiile perfecte pentru a crea acest vin. Este evi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 41 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 48 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Restricții de trafic în Capitală: Aproximativ 10.000 de alergători sunt așteptați la Semimaratonul București din acest weekend

Ziare.com acum 31 minute
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a Semimaratonului București, competiţie care va avea loc în weekend. Evenimentul reuneşte mai multe curse de alergare, -21 km, ştafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km), 10km, şi 2,5 km

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum o ora
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°