Radio România. „Un radio în culori“ – Radio 3 net „Florian Pittiş“. Emisiuni în direct, de urmărit pe internet, cu imaginea jurnaliştilor cu tot… Site dinamic, bogat, actualizat prompt (în zilele de lucru; dar când l-am testat era duminică). Emisiuni de mare valoare arhivate. Teatru. Muzică. Tinereţe. E duminică la prânz. Se încheie o emisiune live cu Maria Isopescu – faţă rotundă, blândă, zâmbitoare, strungăreaţă, profil interesant. Muzică. Între timp, s-a făcut seară. Tot duminică. Tot muzică. „Fallin’ in blue“ cu Cristina Stoian. Ochelaristă, tânără, tunsă scurt. Vorbeşte cu şi fără microfon, cu şi fără cască. Cu colegii de studio, cu fanii, pe chat. Adi e şi el acolo, într-un cadru mai mic. Pulover alb cu dungi gri aşezate transversal şi cu o dungă roşie. Ea, în studio, înconjurată de aparatură adecvată; el, într-un fel de anexă, o imagine mai mică, mai coborâtă, proiectată pe un dulap cu haine. Din pricină că sunt prea aproape de cameră, mâinile Cristinei par cu două numere mai mari. Muzica se aude bine. Mai puţin bine se aud glasurile lor. Parcă ar vorbi din peşteră. Ei înşişi nu bagă în seamă diferenţele. Parcă le-ar părea bine că nu ies în evidenţă, că pe alocuri nici nu se aud. Glasurile n-au destul aplomb, nici destulă căldură umană. Eforturile predecesorilor de a stăpâni microfonul lipsesc. Sunt simpatici, dar cu o personalitate timidă. Uneori trebuie să înveţi cine eşti. Ai nevoie de cine Publicitate va care să scoată campionul din tine. Pare că nici strălucirea textului rostit nu-i interesează. „O ultimă sărbătorită pe care o s-o pomenim de astăzi“ – spune Cristina, când ar putea să evite cuvinte ca „ultimă“ sau „pomenim“. Poziţia ei faţă de microfon e abătută. În timp ce se transmite muzică, vorbeşte, gesticulează, nu se aude, fireşte nimic, dar se vede şi… parcă n-ar strica un pic de fereală… Strânge din umeri. Ceva o nemulţumeşte? Muzica? Col