...sau schimbarile (la virf) "in continuitate"

Elena STEFOI

Campania pentru ultimul tur al prezidentialelor i-a readus fata in fata pe candidatii din toamna anului 1992 si evolutia lor psihologica da seama despre "bunele si relele" acestei etape mai batator la ochi decit statisticile intocmite - separat si cu intentii opuse - de fosta putere si de fostii sai adversari. Ceea ce s-a vazut inca inainte de primul tur de scrutin a fost teama fiecaruia dintre ei fata de cel de-al treilea: desi plecau de pe pozitii de favoriti, Iliescu si Constantinescu au simtit pericolulconcurentei; dupa ce fortele parlamentare s-au straduit sa blocheze sansele aparitiei unor lideri politici mai tineri, mai carismatici sau mai putin dependenti de jocuri "interne", cei doi candidati au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a se ajuta reciproc sa ajunga finalisti. Amindoi au plecat de la premisa ca-si pot adjudeca victoria pentru simplul motiv ca-l cunosc bine pe contracandidat si ca au suficiente atu-uri pentru a-i dejuca strategia. Intr-un context complet nou, constient ca raporturile politice s-au rasturnat in favoarea sa, Emil Constantinescu are si avantajul ca el s-a schimbat cel mai mult, devenind intre timp un adevarat personaj, greu de "prins" - si mai ales de contracarat - de fostul sau interlocutor din campania precedenta. In timp ce Ion Iliescu a facut eforturi pentru a se lasa impachetat in "ambalajul spectacular" al campaniei de tip occidental, re-prezentantul Conventiei n-a avut de acceptat decit rolul de materie prima care se transforma docil intr-un produs (vandabil) al lumii de tranzitie avida de produse pe masura ei. "Noul" si "vechiul" se infrunta deci pentru functia suprema, asa cum se infrunta ele - de fapt -la toate nivelele societatii de sapte ani incoace. Complexele amatorilor din prima perioada postdecembrista au disparut, ei au devenit