La Vladimir Nabokov, stilist desăvârşit şi cu un rar intelect al expresivităţii, totul este încărcat de o lubricitate delicată, niciodată vulgară, perversitatea fiind indusă. Scrisă în limba rusă în 1939, dar rămasă nepublicată, nuvela „Vrăjitorul“ este o avanpremieră a romanului „Lolita“ publicat de Nabokov în 1955.
Tatăl vitreg rămâne, în sfârşit, singur în cameră cu fetiţa aproape adormită: „Clătinându-se de somn, ea se lovi de colţul unui fotoliu, moment în care el, care tocmai se aşeza, o apucă de şolduri şi o trase mai aproape. Ea îşi recăpătă echilibrul, se întinse angelic, timp de o fracţiune de secundă, cu toţi muşchii încordaţi, mai făcu o jumătate de pas şi se lăsă încet în poala lui.
«Iubita mea, biata mea fetiţă», rosti el printr-un fel de abur amestecat de milă, tandreţe şi dorinţă, observîndu-i moleşeala, ameţeala, zâmbetul tot mai stins, pipăind-o prin rochia de culoare închisă, simţind, prin lâna subţire, elasticul de la jartieră pe pielea ei goală, gândindu-se cât de lipsită de apărare, de părăsită şi de caldă era, desfătându‑se cu greutatea vie a picioarelor ei în timp ce se desfăceau şi apoi, cu un vag freamăt al trupului, se încrucişau la loc, ceva mai sus.
Ea îşi încolăci uşor un braţ somnoros, în mânecuţa strâmtă, pe după ceafa lui, învăluindu-l în parfumul de castană al părului ei moale, dar braţul îi alunecă, iar ea împinse dormitând, cu talpa sandalei, geanta aflată lîngă fotoliu... «Iubita mea», repetă el şi, dând la o parte cu nasul o buclă, îi îmbrăţişă ameţit şi îi gustă, aproape fără nicio presiune, gâtul fierbinte şi mătăsos; apoi luând-o de tâmple astfel încât ochii ei se alungiră şi se îngustară, începu să-i sărute buzele întredeschise, dinţii... Ea se şterse la gură cu dosul palmei, capul căzu pe umărul lui şi între pleoapele ei nu se mai zări decît o licărire îngustă, în nuanţa apusului de soare, căci în sfâr