Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarea Gabriela Bîrsan l-a reclamat pe şeful DNA la Parchetul General

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 noiembrie 2011 ·

Învinuită de DNA pentru trafic de influență, judecătoarea Gabriela Bîrsan a depus o plângere la Parchetul General împotriva şefului procurorilor Anticorupţie, Daniel Morar. Sursa: AGERPRES

Şefa Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, Gabriela Bîrsan, l-a reclamat pe şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, la Parchetul General. Magistratul Dana Tiţian, consilier al procurorului general Laura Codruţa Kovesi, confirmă înregistrarea plângerii şi adaugă că aceasta a fost înaintată, spre cercetare, Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică.

Gabriela Bîrsan, soţia singurului judecător român de la CEDO, Corneliu Bîrsan, solicită demiterea lui Daniel Morar din fruntea DNA, dar şi inculparea acestuia, pe motiv că procurorii Anticorupţie ar fi administrat probe false în dosarul ei.

În paralel, DNA a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului să precizeze dacă imunitatea lui Corneliu Bîrsan se extinde şi asupra faptelor comise de soţia sa în România şi, în caz afirmativ, să o ridice. CEDO a anunțat că va face publică decizia la începutul săptămânii viitoare.

Totodată, cealaltă judecătoare învinuită în dosar, Iuliana Puşiu, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să avizeze pensionarea sa înainte de termen. CSM a luat act de cerere, cu un vot firav, dar pozitiv, înaintând solicitarea Preşedinţiei României, căreia îi aparţine decizia finală.

În dosar sunt suspectaţi şi alţi magistraţi ai Curţii Supreme.

Care sunt acuzaţiile

Potrivit procurorilor, în perioada mai 2010 – mai 2011, judecătoarele Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu au primit, în mod repetat, de la avocata Claudia Gherbovan Silinescu şi afaceristul Gabriel Chiriac, bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion, plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, sup

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 32 minute
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum 53 minute
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum o ora
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 2 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi / Au fost trase 13 focuri de armă / Principalul spuspect a fost prins / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 15 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 3 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua. Întârzieri pe aeroportul internaţional

News.ro acum o ora
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută şi averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Observatorului Meteorologic din oraş. Începând de la ora locală 21.0

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 7 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°