Nici nu mai contează cu cât a contribuit fiecare dintre ele - un pic de concordie între palate, un rating de ţară îmbunătăţit, o amânare controlată a aderării la zona euro, nişte emisiuni de bonduri, mişcările de capital ale unor investitori, plata de dividende spre acţionarii majoritari de către marile companii private locale, creşterea consumului în trimestrul unu – dar din amalgamul lor a rezultat un leu neverosimil de puternic, în condiţiile în care la începutul anului comentatorii vedeau un curs de peste 4,8 sau în fine, un curs fără număr în funcţie de dorinţa celor care-i trimiteau să comenteze.

Cursul are importanţă pentru cei din economia reală şi pentru consumator şi este văzut ca un semn bun. Dar de fapt nici nu a început bine anul şi sunt mai multe semne bune.

Sezonul de turism tocmai a fost deschis pe litoral de directorul de marketing / primarul Mazăre (pe când şi ceilalţi primari vor face „micile lor nebunii“ în aşa fel încât să se vorbească despre oraşele din România, care încă nu aduc câţi turişti ar putea?). Un sezon de vară de 7- 8 luni va face minuni şi chiar că turismul nostru o merită. Ne place, nu ne place, bună sau rea sau cum o fi, agricultura, contemplând acelaşi posibil sezon lung, va avea şi ea un galop de sănătate în 2013. Şi asta chiar dacă prietenii din Europa care ne vor consumatori, nu producători, au pus câteva booby-trap-uri în drum – şi rămâne de văzut dacă teoria conspiraţiei se va confirma, şi anume că România este simţită ca un competitor redutabil în agricultură, trebuind de aceea să fie din când în când pusă la colţ preventiv.

Şi se pare că am ieşit din zona dezbaterilor contraproductive şi ne-am pus pe treabă şi în zona energiei şi a resurselor, pentru că sunt semnale că gazele de şist şi aurul din Apuseni intră în linie dreaptă. Vorbim de 1-1,5% pe an aport la PIB din 2016 încolo