Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV - Probleme înainte de meciul cu Ferencvaros! Oltchim a renunţat la Ionela Stanca!

Publicat in Pro Sport, joi 7 martie 2013 · ·

Cu doar două zile înainte de meciul cu Ferencvaros Budapesta din grupele principale ale Ligii Campionilor, Oltchim Râmnicu Vâlcea a anunţat că a renunţat la serviciile pivotului Ionela Stanca.

Ieri a fost data limită în care Oltchim Râmnicu Vâlcea putea să-i achite restanţele financiare pivotului Ionela Stanca, însă clubul vâlcean a hotărât să renunţe la serviciile pivotului în vârstă de 32 ani. Astfel, Stanca devine prima jucătoare care părăseşte clubul vâlcean în urma problemelor financiare din acest an, având în vedere că Alexandrina Barbosa şi Silvia Navarro, celelalte jucătoare care au depus memorii împotriva clubului vâlcean, au decis să aştepte achitarea restanţelor financiare.

Stanca a fost jucătoarea Oltchimului din 2006, cu o pauză de un sezon (2008-2009), atunci când pivotul s-a transferat la Rulmentul Braşov. Cu echipa vâlceană, Stanca a cucerit cinci titluri de campioană, Cupa Cupelor, în 2007 şi Supercupa Europei.

"Am trimis o hârtie la Federaţie prin care am anunţat că renunţăm la serviciile Ionelei Stanca. Pentru o jucătoare care trădează o dată nu merită să investeşti mai mult. Ionela Stanca este singura jucătoare din România pentru care s-au făcut eforturi în vara trecută, iar ajutorul care l-a primit acoperea restanţele financiare pe care aveam acum să le achităm. Noi am greşit că am crezut în ea", a declarat preşedintele clubului vâlcean, Petre Berbecaru, pentru ProSport.

22 de goluri a marcat Stanca pentru Oltchim în acest sezon al Ligii Campionilor

Cu doar două zile înainte de meciul cu Ferencvaros Budapesta din grupele principale ale Ligii Campionilor, Oltchim Râmnicu Vâlcea a anunţat că a renunţat la serviciile pivotului Ionela Stanca.

Ieri a fost data limită în care Oltchim Râmnicu Vâlcea putea să-i achite restanţele financiare pivotului Ionela Stanca, însă clubul vâlcean a hotărâ

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 52 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°