Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Costin Lazăr: "Este prematur să ne gândim la titlu"

Publicat in Adevarul, luni 28 septembrie 2009 ·

Căpitanul Rapidului, Costin Lazăr, a declarat, astăzi, ca formaţia giuleşteană trebuie să continue seria rezultatelor pozitive şi în următoarele etape şi precizează că exemplul pe vrea să îl urmeze în actuala stagiune este parcursul pe care Unirea Urziceni l-a avut în sezonul trecut.

"Suntem fericiţi după victoria pe care am obţinut-o cu Internaţional, iar atmosfera de la echipă este una foarte plăcută în momentul de faţă. Suntem conştienţi că rezultatele pozitive aduc buna întotdeauna buna dispoziţie în cadrul lotului. Mă bucur să aud de la alţii că Rapidul practică cel mai bun fotbal din Liga I. Totuşi, vreau să precizez că şi în sezoanele trecute lumea ne lăuda pentru evoluţiile noastre, dar, din păcate, nu ne-am îndeplinit obiectivele", a opinat mijlocaşul în vârstă de 28 de ani.

Lazăr consideră că atât el cât şi coechipierii săi mai au mult de muncit ca să spere la câştigarea campionatului: "Eu nu mă gândesc acum la titlu, mai important este să avem continuitate în rezultate. Chiar dacă unii ne consideră drept o pretendentă la titlu, cred e mai bine să fim rezervaţi, atât, noi, jucătorii, cât şi oficialii. Personal, am apreciat exemplul celor de la Urziceni în sezonul trecut. Cei de la Unirea şi-au văzut strict de treaba lor, au fost preocupaţi numai de fotbal, iar în final au ieşit campioni. Aşa mi-aş dori să se întâmple în acest sezon la Rapid".

Internaţionaul român s-a referit şi la conducerea grupării alb-vişinii, pe care o apreciază pentru faptul că este solidară faţă de proprii jucători: "Este foarte important că la noi la echipă există linişte. Conducătorii noştri merită apreciaţi pentru faptul că ne-au încurajat chiar şi în momentele mai dificile. Nu sunt de acord cu oficialii care, după înfârngeri, îşi desfinţează în public propriii jucători. Mi se pare total neprofesionist, iar fotbaliştii respectivi vor avea şi mai mult de suferit".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 8 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 5 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 7 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 7 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 13 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 10 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 11 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°