Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO 12 maşini i-au lovit casa în doar o lună

Publicat in Adevarul, joi 20 ianuarie 2011 · ·

O femeie care locuieşte pe strada Smeurei trăieşte un adevărat coşmar pentru că, în medie, tot la trei zile, câte un şofer se propteşte cu maşina în gardul sau casa ei.

GALERI FOTO DE LA CASA SUPUSĂ UNUI ADEVĂRAT TIR DE ACCIDENTE

În cursul zilei de ieri, casa femeii a fost „atacată" chiar de două ori. Un şofer a intrat cu maşina în gardul ei şi, în vreme ce femeia se afla la compania de asigurări, o altă maşină a derapat şi s-a oprit în zidul bucătăriei femeii. Nimeni nu a fost rănit, însă în faţa casei femeii se află şi un trotuar destul de circulat, şi doar norocul a făcut ca niciun pieton să nu treacă pe acolo în momentul producerii accidentului.

12 „atacuri" numai în ultima lună

Dumitra Bunea este fie foarte ghinionistă, fie şoferii sunt extrem de neatenţi în ultima vreme, pentru că locuinţa femeii a fost lovită de maşini de nu mai puţin de 12 ori numai în ultima lună, adică o dată la trei zile se trezeşte cu câte un autoturism pe proprietatea ei. „Este deja a doisprezecea maşină care intră în gard şi loveşte şi casa în decurs de o lună. Nu mai ştiu ce să mai fac! Până la urmă, nu eu sunt cea care trebuie să întreprindă ceva ca incidente de genul ăsta să nu se mai întîmple, ci poliţia sau autorităţile. Este păcat că nu se face nimic, pentru că este posibil ca la următorul accident să fie cineva pe trotuar, o persoană care poate muri.", spune Dumitra Bunea, proprietara casei.

Nu a fost despăgubită

Deşi nu are nicio vină decât accea de a avea casa în zona unei curbe destul de periculoase pe care şoferii tind să o ignore, femeia a cărei casă este lovită periodic nu a fost despăgubită de nicio comanie de asigurări. „De la nici unul din accidentele precedente nu am primit bani de la compania de asigurări. Cu o oră în urmă, mai intrase cineva cu maşina în gard. Am plecat la Asigurări, nu am apucat să mă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 24 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Vrancea, duminică dimineaţa

Adevarul acum 18 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum o ora
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum o ora
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 30 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 54 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 3 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°