O masă „specială“ sărăcăcioasă şi concertele pregătite de o pensionară care locuieşte împreună cu ei sunt singurele bucurii de Sărbători resimţite de bătrânii care stau la azilul din Capitală.

La căminul de bătrâni din Capitală, acolo unde te aştepţi să asculţi colinde, se aud doar paşii rari ai unui vârstnic care, din când în când, se opreşte în faţa geamului de la intrare şi se uită lung către poarta deschisă. Prin zăpada cernită, acolo, în stradă, nu se vede nici ţipenie de om. Nici măcar de Crăciun.

Bărbatului i se alătură o femeie mai în vârstă care, la fel, aşteaptă cu ochii pierduţi în gol. La azilul de la Schinoasa e ora prânzului, iar în sala de mese, plină pe jumătate, e o linişte apăsătoare.

„Acasă“ la azil

Meniul festiv include câte o porţie de soleancă, nişte pilaf cu o bucăţică de pui fiert, un ceai şi câte o jumătate de pâine. Cele două bastonaşe de surimi de pe fiecare porţie de pilaf îţi sugerează că ar fi vorba de vreo sărbătoare. Atât.

„De dimineaţă ne-au servit răcitură de pasăre. La fel şi de Crăciunul de pe 25 decembrie, şi de Anul Nou“, ne spune o femeie, încercând să salveze o aparenţă festivă.

O cheamă Elena Luchian şi de şase ani locuieşte în azil. „Am venit aici pentru că am fost operată de cancer şi aveam nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Copii nu am. Am doi fraţi, dar sunt săraci şi nu mă pot ţine la ei“, mărturiseşte femeia. Apoi ne invită la etajul trei, în cămăruţa pe care şi-a amenajat-o ca acasă, cu un covor pe peretele de lângă pat şi, în partea opusă, cu o oglindă lângă care a pus nişte covrigei pentru oaspeţi.

Pe hol, bătrâna a decupat un om de zăpadă din hârtie, în faţa căruia toţi locatarii de pe palier au aşezat felicitările primite de departe.

Pentru Petru Rusu, de 84 de ani, ziua de Crăciun este la fel ca oricare alta. Stă într-o cameră cu tapetul rupt şi aşteaptă cân