Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la bal, la spital

Publicat in Romania Libera, luni 1 august 2011 ·

Doi tineri de 27 de ani au ajuns în această dimineaţă "De la bal la spital". Mai exact, după şi-au pus hainele cele frumoase şi s-au dat cu parfum scump, doi reşiţeni au plecat la discoteca din comuna Ezeriş. Numai că, după ce au petrecut toată noaptea, băuţi, la ora şase s-au urcat în maşină şi au plecat acasă spre Reşiţa. În apropiere de intrarea în oraş, şoferul a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit de parapetul de la marginea unei râpe de cel puţin 200 de metri. Bătrânei Dacii i-a fost ruptă partea din faţă după care, a început să se rostogolească pe carosabil şi s-a oprit cu roţile în sus.

I-a salvat Dumnezeul beţivilor

"Cu toate că maşina este praf, bucăţi din ea fiind aruncate şi la 50 de metri, iar cei doi nu purtau centuri, tinerii au scăpat doar cu capete sparte, mâini sucite şi cucuie. Dumnezeul beţivilor a fost iarăşi de partea lor, iar cei doi pot spune că s-au născut pentru a doua oară" spune unul dintre poliţiştii, care i-a scos dintre fiarele maşinii pe cei doi. Primii care au ajuns acolo au fost un poliţist şi un jandarm din patrula de zi de la Ordinea Publică.

"Vinovat de producerea accidentului este şoferul care, cu multe grade de alcool în plus în sânge, s-a urcat la volan, a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit extrem de puternic de un parapet din beton. Circulaţia pe DN 58 Reşiţa - Caransebeş, a fost îngreunată mai bine de o jumătate de oră- în zonă circulându-se pe un singur sens" spune agentul Adrian Cepraga de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Caraş Severin.

Ambulanţele i-au preluat de urgenţă cei doi pasageri ai autoturismului care aveau multiple traumatisme şi i-au transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. Doi tineri de 27 de ani au ajuns în această dimineaţă "De la bal la spital". Mai exact, după şi-au pus hainele cele frumoase şi s-au dat cu parfum

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 44 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 59 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°