După patru ani la Palatul Victoria în postura de premier al României şi 18 în cea de deputat în Parlament, Călin Popescu Tăriceanu - pe numele său complet Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu – se află din nou în lupta electorală pentru un loc în Senat, în Colegiul 2 din Bucureşti.
Considerat inclusiv de adversarii politici drept „un lider influent în PNL”, Tăriceanu a rămas o piatră tare chiar şi pentru colegii săi de partid, cu care n-a împărtăşit întotdeauna aceleaşi idei.
În plină campanie electorală pentru ALEGERI PARLAMENTARE 2012, liberalul Tăriceanu a agitat spiritele în alianţa din care partidul pe care îl reprezintă face parte. El a fost un fel de "gică contra" în cazul acceptării lui Gigi Becali în rândurile liberalilor români. "Cred în oamenii care manipulează idei, nu oi", a declarat atunci Tăriceanu, iar punctul de vedere avea să şi-l păstreze.
Cu 48 de ore înainte de alegeri, într-un interviu acordat gândul, el avea să revină asupra subiectului Becali punctând: "Nu am înţeles nici până astăzi rostul cooptării lui Gigi Becali în PNL. Aştept să văd care a fost ideea călăuzitoare, dacă a fost una".
Nu doar poziţia anti-Becali, ori declaraţia din Parlament, când le-a predat colegilor de alianţă un curs în direct despre cum se negociază în Uniunea Europeană, "fără ţâfnă şi arţag", l-au făcut vizibil pe Tăriceanu în ultimele săptămâni.
Numele fostului premier, singurul care şi-a dus mandatul până la capăt în timp ce la şefia ţării s-a aflat Traian Băsescu, a apărut din nou în cărţi, atunci când s-a vorbit de lista scurtă a potenţialilor prim-miniştri de după 9 decembrie.
Să fie Tăriceanu un posibil şef de Executiv? "Exclus", a ripostat fostul său secund, acum şef al PNL şi lider al alianţei social-liberale, Crin Antonescu. "Băsescu ar fi suspendat, iar Tăriceanu exclus din partid", a dezamorsat "bomba" Antonescu,