Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Argint" pentru Chelea la finalele de cadeti

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 5 iunie 2001 ·

•Din sapte sportivi ieseni, doar Daniel Chelea a urcat pe podium la finalele Campionatului National de box pentru cadeti

Sala Sporturilor din Mangalia a gazduit, timp de aproape o saptamana, finalele Campionatului National de box pentru cadeti, intreceri la care au participat si sapte sportivi de la cluburile iesene. Dintre toti, doar Daniel Chelea (CS Nicolina - antrenor Nicolae Chipirog) a reusit sa cucereasca o medalie. Ieseanul, component al lotului national de cadeti, a intrat in posesia "argintului" la categoria 63 kg dupa ce a pierdut in finala la un coleg de lot din Oradea, Stanca. Pana atunci, Chelea a trecut in primul tur de un pugilist din Hunedoara, iar in semifinale l-a intrecut pe Ionita Gabriel din Galati. "Ma bucura foarte mult acest succes al lui, mai cu seama ca este singura medalie a delegatiei iesene. Ma asteptam la o prezenta pe podium si din partea celuilalt sportiv al meu, Dinca, insa, a avut un culoar nefavorabil si a pierdut in cel de-al doilea meci pentru intrarea in finala. Tin sa multumesc presedintelui clubului Nicolina, Gica Brosteanu, pentru ca ne-a asigurat conditii optime la Mangalia, pe toata desfasurarea competitiei, dar si dirigintelui lui Chelea pentru ca da dovada de intelegere in zilele in care el este plecat in turnee", a spus antrenorul Nicolae Chipirog.

Daniel Chelea este elev in clasa a X-a la Liceul Nicolina, are 16 ani si palmaresul sau cuprinde doua medalii de aur la finalele Campionatului National de copii. Sa mai spunem ca in afara lui Chelea, la Mangalia, au mai participat George Dinca - la categoria 48 kg (Nicolina), Marius Cioclu - categoria 45 kg, Anghel Roco - la categoria 51 kg (CSM - Energia - antrenori Constantin Dreer si Dumitru Agavriloaie), Catalin Ojog - categoria 45 kg (Vointa - antrenor emerit Viorel Soroceanu), Marius David - categoria 54 kg (CFR - antrenor Nicu Branzei). Pugilis

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 19 minute
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

Curtea Penală Internațională solică mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și pentru liderii Hamas

HotNews acum 9 minute
Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul militar al Hamas, Yahya Sinwar, și pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru acuzații de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul atacuril

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum 30 minute
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

13°/20°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

15°/24°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°