Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ford nu vrea să se alieze cu vreun constructor auto din Europa

Publicat in Romania Libera, marți 6 martie 2012 ·

Ford nu va încerca să se alieze cu vreun constructor auto din Europa, regiune unde compania estimează că va avea pierderi de 600 milioane dolari în acest an, deşi rivalul american General Motors a intrat într-un parteneriat cu grupul francez PSA Peugeot Citroen, pe fondul crizei datoriilor de stat, relatează Mediafax.

Ford va continua "să ajusteze producţia în funcţie de cererea reală" în Europa, strategie care a ajutat compania să rămână profitabilă în alte regiuni, a declarat pentru Reuters directorul general al grupului american, Alan Mulally.

Mullally a adăugat, la debutul Salonului Auto de la Geneva, că Ford caută zone în care ar putea utiliza tehnologie în comun cu alţi constructori.

GM a anunţat săptămâna trecută încheierea unei alianţe cu PSA Peugeot Citroen, al doilea constructror auto din Europa, prin care cele două grupuri vor efectua în comun achiziţiile şi investiţiile în dezvoltarea autovehiculelor.

Ford a înregistrat în trimestrul al patrulea al anului trecut o pierdere de 190 milioane de dolari la nivel de grup. În Europa, compania a avut anul trecut pierderi de 27 milioane de dolari.

Directorul financiar al Ford a declarat săptămâna trecută că grupul ar putea avea în acesst an piereri de 500-600 milioane de dolari în Europa, dacă piaţa auto din regiune se va contracta la 14 milioane de autovehicule după vânzări, reprezentând un declin de 8,5% faţă de 2011.

GM speră că alianţa cu PSA Peugeot va consolida divizia europeană Opel, care merge în pierdere. Conform acordului de alianţă, GM va cumpăra 7% din acţiunile Peugeot.

Cele două grupuri au arătat că nu vor efectua concedieri în Europa şi nu vor închide fabrici, anunţ întâmpinat cu scepticism de mulţi analişti, care pun sub semnul întrebării economiile ţintite de companii prin încheierea alianţei.

Ford are deja un parteneriat restrâns cu Peugeot în domeniul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 4 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°