Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casele de protocol, pofta demnitarilor pribegi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Foşti nomenclaturişti sau \"norocoşi\" ai tranziţiei ocupă, fără drept, locuinţe ale statului şi se judecă ani întregi pentru chirii subvenţionate.

Chiriaşii "uitaţi" prin locuinţele de protocol se întrec în procese, susţin că nu au unde să se mute şi cer statului să le ofere alte case. Este cazul Elenei Ceauşescu, soţia generalului locotenent Ilie Ceauşescu, fratele lui Nicolae.

După ce chiriile s-au majorat, a cerut tribunalului ca statul să-i micşoreze taxa pe apartamentul în care stă de 40 de ani, pe motiv că nu are de unde plăti echivalentul în lei a 624 de euro pe lună.

Statul este obligat…

Imobilul este compus din patru camere şi dependinţe şi se întinde pe o suprafaţă de 220 metri pătraţi, fiind situat pe strada Bruxelles din sectorul 1 al Capitalei. În cererea de chemare în judecată, octogenara invocă un articol din Constituţie, care prevede că "statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent". Cumnata lui Nicolae Ceauşescu s-a mutat în imobilul amintit în 1974, iar în prezent locuieşte împreună cu fiul şi cu nora sa.

Ţiriac nu se lasă

Miliardarul Ion Ţiriac cere în instanţă 330.000 de euro de la RAAPPS, contravaloarea lucrărilor de renovare executate la casa pe care a închiriat-o în 1990 şi pe care a cumpărat-o în 2006. În 1990 a făcut mai multe lucrări de renovare în locuinţa închiriată.

După 16 ani, a cumpărat vila de la moştenitorii fostului proprietar şi după alţi trei a dat în judecată Regia pentru recuperarea investiţiei făcută în 1990.

A pierdut la tribunal şi la instanţa superioară, dar a cerut revizuirea sentinţei. Ţiriac nu a deţinut vreo funcţie care să-l îndreptăţească a ocupa o locuinţă de protocol. În 1990, pentru întreg domeniul de 10.000 de metri pătraţi situat pe strada Mircea Eliade din Primăveri

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 45 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 24 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 27 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 32 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°