Suspendarea contractului de muncă, una dintre modalităţile prin care dreptul muncii asigură protecţia salariatului, reprezintă o încetare temporară a principalelor efecte ale contractului, prestarea muncii şi plata acesteia.
În cazul suspendării, neîndeplinirea prestaţiilor este temporară şi nu are un caracter culpabil, spre deosebire de situaţiile în care contractul de muncă încetează prin concediere.
Contractul de muncă poate fi suspendat de drept, în virtutea legii, din pricina unor împrejurări independente de voinţa părţilor şi care fac imposibilă prestarea muncii: concediul de maternitate sau pentru incapacitate temporară de muncă, carantina, efectuarea serviciului militar, îndeplinirea unei funcţii de conducere salarizate în sindicat, forţa majoră, îndeplinirea unei funcţii executive, legislative sau judecătoreşti.
În aceste cazuri, angajatorul nu poate dispune concedierea salariatului. Asta nu înseamnă că salariatul nu poate fi sancţionat pentru eventualele abateri disciplinare săvârşite, însă angajatorul va aplica sancţiunea concedierii după încetarea situaţiei respective.
Deşi este interzis angajatorului să dispună concedierea salariatului pe perioada concediului de maternitate sau de creştere a copilului, această dispoziţie nu se aplică în caz de reorganizare sau de faliment al angajatorului.
Suspendarea contractului de muncă poate interveni şi la iniţiativa angajatorului, în condiţiile prevăzute de lege: pe durata cercetărilor disciplinare, ca sancţiune disciplinară; pe durata detaşării, în cazul în care salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia deţinută; în cazul întreruperii temporare a activităţii angajatorului, în special pentru motive economice, tehnologice sau similare.
Contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părţilor, în cazul concediilor făr
