Ieri, la sediul Primăriei Braşov a avut loc Conferinţa „Reţeaua oraşelor de pe axa mediană europeană de sud-est de cale ferată”, la care au participat, din partea judeţului Braşov - primarul George Scripcaru, vicepreşedintele CJ, Marian Rasaliu, şi subprefectul Adriana Donţu, iar din partea oraşului Nurnberg - primarul acestuia, Ulrich Maly, directorul portului din Nurnberg şi câţiva ziarişti. Scopul acestei conferinţe l-a reprezentat întărirea colaborării dintre cele două oraşe care fac parte din proiectul de realizare a Culoarului IV Pan European de cale ferată. Acest culoar de transport pleacă din Nurnberg, intră în România pe la Arad, trece prin Braşov, Ploieşti, Bucureşti şi ajunge la Constanţa. „Am discutat cu domnul primar al Nurenbergului să punem la punct şi un parteneriat între cele două oraşe. Rămâne să identificăm domeniile pe care se poate realiza această colaborare. Un prim aspect este faptul că Nurenbergul va sprijini Braşovul în accesarea de fonduri comunitare. Am discutat şi de colaborări în plan cultural, în plan medical, pentru a ajuta staţia de ambulanţă, în domeniul energetic, iar lucrurile pot continua. Două departamente similare din ambele Primării vor pune la punct detaliile, astfel ca, într-o perioadă de timp relativ scurtă, să începem să lu-crăm pe aceste componente. De ase-menea, trebuie să definitivăm demersurile pentru înfrăţirea celor două oraşe. În ceea ce priveşte proiectul fe-roviar, acest coridor este foarte important, deoarece în felul acesta ne racordăm la un coridor paneuropean de cale ferată. Este important din toate punctele de vedere, mai ales turistic şi economic. Să nu uităm că pe calea ferată se face şi transport de mărfuri şi cred că vor fi foarte mulţi agenţi economici care vor utiliza acest coridor”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. La rândul său, primarul oraşului Nurnberg, Ulrich Maly, a spus că, pe lângă import