Recesiunea i-a învăţat pe furnizorii de instalaţii şi materiale de construcţii să găsească cele mai inovatoare metode de atragere a clienţilor. Borcane de murături pline cu vopsele şi adezivi, piatră sau polistiren, experţi în construcţii deghizaţi în bucătari şi rafturi pline de cele mai noi invenţii din domeniul finisajelor încearcă să-i convingă pe timişoreni că locuinţele pot fi renovate sau ridicate de la zero chiar şi într-o perioadă în care banii se cheltuie mai precaut ca oricând.
Producătorii şi importatorii de materiale de construcţii lasă din preţ şi aduc pe piaţă produse care promit economii pe termen lung. Dacă unii îşi scad preţurile la materiale până la 30 la sută, alţii se adaptează crizei prin substanţe profesioniste, adresate publicului larg.
„Cea mai mare problemă o reprezintă blocarea creanţelor, dar ne adaptăm prin prelungirea termenelor de plată”, a explicat Claudiu Oprea, care le propune timişorenilor adezivi rezistenţi, cu fibre de armare sau şape autonivelante, care se usucă în trei ore şi sunt considerate adevărate „prietene ale parchetarilor”.
Casă cu 35.000 de euro
Pentru cei mai pretenţioşi dintre timişoreni, ferestrele pot fi înlocuite de vitralii, realizate prin tehnica sticlei fuzionale, brevetată de o firmă autohtonă. Constructorii aflaţi în căutarea unor materiale eficiente, care să reducă factura la curent electric, pot apela la cofraje de polistiren. Specialiştii asigură că, prin folosirea acestor materiale, ridicarea unei case medii, care nu mai are nevoie de tencuială sau izolaţie, costă 35.000 de euro. Pentru cei care nu îşi permit să construiască o locuinţă nouă, dar sunt nevoiţi să îşi renoveze vechile care, sistemele de izolaţie, garantate pe 30 de ani, pot fi o soluţie eficientă.
Cum să scapi de igrasie
„Plăcile introduse între rosturil