Păgubită iese democraţia românească îndeosebi din cauza unei societăţi civile care, în loc să producă roadele aşteptatei maturizări, regresează spre stadii embrionare.
E pe sfârşite un 2009 care mai bine s-ar fi întâmplat să nu fie. Nu mi-a adus veşti bune şi mi-a spulberat destule nădejdi. Trebuie să mă mulţumesc cu un set modest de vise predictibile şi de idealuri rutiniere. Mi-e nesuferit să scriu despre ceea ce cred cu o convingere întărită de mişcarea de ansamblu a societăţii româneşti din ultimii ani: involuăm. Plătim scadenţele unor experienţe pripite, superficiale sau care n-au stârnit, la vremea lor, cuvenita însufleţire civică. Păgubită iese democraţia românească îndeosebi din cauza unei societăţi civile care, în loc să producă roadele aşteptatei maturizări, regresează spre stadii embrionare. Cetăţeanul nu se simte motivat de acele libertăţi transformate în chip natural în răspunderile civice aflate la fundamentele unei construcţii democratice temeinice.
Direcţiile fundamentale din societatea românească se infirmă în răscruci plasate absurd: demnitatea de cetăţean nu inspiră vreo râvnă anume pentru o majoritate ţintuită la solul unde credinţa în forţa democraţiei se încarcă de ridicol şi se pierde rapid în vidul mohorelii generale. Nu cetăţeanul determină mersul societăţii, ci invers, societatea, cu toate aluviunile sale, proiectează cetăţeanul într-un univers unde acesta se descoperă stingher, abuzat şi cu o semantică vulnerabilă a existenţei sale. Motiv pentru care se apără prin însingurare şi caută refugii în lumi paralele de unde emite, în fine, liber, protestul său de aderent la felurite forme de non-combat civic.
O democraţie cu înzestrări civice anemice funcţionează capricios şi îşi scoate la iveală duiumul de debilităţi când se trezeşte într-o situaţie problematică. Un efect imediat: se răstoarnă raportul logic dintre individ