Sursa imagine: Savoiu Ionut Cristian
Desprinsi din alta realitate decat cea in care traim si traiesc milioane de romani, cateva personaje cu memorie scurta si selectiva depasesc zilnic recordurile de ridicol fredonand aiurea sentinte la adresa membrilor Guvernului Ponta. Abunda refrenul (dorit ironic) cu „cel mai cinstit guvern” si suntem sufocati cu pareri despre un ministru sau altul venite din gura unor personaje sinistre, altminteri lideri de opinie ai unei triste opozitii.
Cine sunt recitatorii alesi pe spranceana? Cei a cǎror guvernare iresponsabilǎ si aservitǎ total clientelei de partid a ipotecat prezentul si viitorul Romaniei. Domnii Blaga, Boc, Funeriu, Lazaroiu si doamna Udrea, ca sa-i numesc rapid pe cei mai agitati. Vietuind in alt spatiu decat cel al decentei, numele de mai sus ofera zilnic lectii „pretioase” despre capacitate manageriala, eficienta guvernamentala, pricepere in gestionarea banilor publici si, in general, tot tacamul de competente la care au ramas repetenti in trecutul recent. E mostra de tupeu incorigibil sau, pur si simplu, ridicol grotesc asumat ca atare? Cum sa-l asculte cineva la modul serios pe domnul Boc atunci cand critica performanta guvernamentala? Cum sa plece urechea cineva la spusele unui Funeriu mai arogant decat atunci cand era la putere? Cum sa nu te revolti cand o auzi pe Elena Udrea predicand absorbtia fondurilor europene, tocmai ea cea care a parasit Ministerul Dezvoltarii parjolind toate programele in domeniu?!? Despre Sebastian Lazaroiu ma abtin sa vorbesc fara cunostinte temeinice despre basme si povesti nemuritoare.
Revenind la ideea de baza, cum sa ofere credibilitate unui mesaj dinspre Opozitie tocmai aceia care au umilit si batjocorit milioane de romani, taindu-le salarii si pensii, jignindu-le copiii, parintii si bunicii si tratandu-i pe toti cu o aroganta de neuitat? Astfel de personaje arunca i