Testul electoral de duminică - ultimul dinaintea prezidenţialelor din iarnă -a răspuns suficient de clar la câteva dintre întrebările acute pe care şi le-au pus observatorii. Prima dintre acestea este dacă există sau nu un lider între formaţiunile politice.
Răspunsul este „Nu ".
PSD-ul şi PDL-ul merg, ca şi până acum, cap la cap. Este un răspuns bun pentru stabilitatea coaliţiei, nici unul dintre parteneri neavând argumente pentru a încerca să ia jocul pe cont propriu.
Totuşi... Marele perdant, acum, ca şi la precedentul scrutin european, din 2007, pare să fie Partidul Democrat.
Îl numesc aşa, pentru că noua sa indentitate (PDL) rămâne la fel de incertă, iar adaosul liberal la fel de puţin solubil în compoziţia originară.
Democraţii au fost din nou supuşi unui experiment electoral prezidenţial, din care au pierdut. Teoretic, au fost lipsiţi de cele vreo trei procente ale Elenei Băsescu, „rupte” din electoratul propriu.
Aceste procente ar fi putut însemna cel puţin două mandate în plus faţa de social-democraţi. Pe când aşa, au doar unul, şi acela nesemnificativ pe fond, când proaspătul partid liberal-democrat, desprins din PNL şi adăpostit sub pulpana prezidenţială, a rupt şi el vreo 7 procente din zestrea care ar fi putut fi a democraţilor. Şi atunci a prevalat ambiţia lui Traian Băsescu, care le-a impus alor săi adoptarea noului partid şi alăptarea lui din propriul sân electoral.
Traian Băsescu îşi canibalizează, repetat, propriul partid pentru reuşita jocurilor sale de culise, principalul beneficiar al acestor manevre fiind PSD. Partidul lui Geoană se vede şi se crede în frunte, ingnorând cu nonşalanţă modul real în care a obţinut acest rezultat.
Adevăraţii invingători ai acestui scrutin sunt ungurii. Electoratul lor la fel de dezamagit, dar disciplinat a smuls celorlalţi cel puţin două sau trei mandate care, la o
