Nu-ti ramane decat sa iei orasul la picior, intr-o iarna nelinistitor de fierbinte si pustie, sa-ti aduci aminte de Iasul de odinioara, sa scapi o lacrima si sa mergi mai departe, oricat de departe ar fi. Orice minte blestemata de iscodirile cunoasterii va ramane mereu mirata de ceea ce aude, in "acord" cu cele ce ii ajung de la simturi. Pentru ca vii la Iasi gonit de dorul regasirii, de magnetismul povestilor despre Mecca romanilor, de neantelegerea (de la distanta) a sintagmei "Iasul - cetate culturala". Pentru ca vii aici, convins de adevarul cronicilor si letopisetelor, de certitudinea marilor intamplari de epopee si de bucuria de a-ti potrivi pasul dupa urmele lasate de fericitii pe care-i invidiezi cu respect. Cautari dupa cautari, naruire de sperante, sau complexul inadaptarii... Ce inseamna, de fapt, "cetatea culturii"? Pana la urma, nimic altceva decat umbra patriarhilor spiritului sau, deja, amintirea unui muzeu. La Iasi, oamenii au ramas sub vremi, iar vremurile isi continua rostul, erodand neancetat pana si eternitatea ideilor. Cel mai paradoxal ti se pare pe Bahlui, poezia din vorbe si infernul de pe maluri. Greu de aflat unde mai odihneste cultura, cand spectacolul din strada suna a bazar medieval. Cu obstinatie, auzi repetandu-se expresia "oras cultural", incat nu-ti ramane decat sa crezi ca lumea se pregateste sa emigreze catre un asemenea spatiu, aflat cine stie unde, pentru care se fac eterne pregatiri de cruciada, dar, ca in prozele lui Borges, nimeni nu reuseste sa plece niciodata. Mentalitatea plina de siretenie a moldoveanului, si a romanului, in general, se arunca in povesti pline de actualitate, in care se vorbeste despre Buricul Pamantului, despre ce a fost urbea, dar mai ales despre ce va fi. Cu obedienta, individul isi cauta credinta si punctul de sprijin. Cu cerbicie, bunul iesean devine arheologul culturii, sapand catre margini, doa