Intelectualii şi politica

Dosarul DILEMEI VECHI din 22- 28 martie se intitulează „Intelectualii şi politica” şi cuprinde o dezbatere pe tema incitantei cărţi a lui Lucian Boia, Capcanele puterii. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (Humanitas, 2011), precum şi patru portrete de oameni politici de după 1989, datorate lui Cristian Ghinea. Vom spune de la început că ideea ni se pare foarte bună. În dezbatere s-au exprimat câteva opinii demne de a fi reţinute, atât de către autorul cărţii, cât şi de către Andrei Pleşu şi Radu Cosaşu, ceilalţi participanţi, redactori sau colaboratori, punând cuviincios întrebările de rigoare. Nu putem intra în amănunte într-o simplă notă ca aceasta, dar poate că vom reveni. Discuţia e abia deschisă, deşi cărţii i s-au consacrat numeroase recenzii, mai degrabă însă descriptive, cum este, de altfel, şi aceea din paginile numărului semnată de Marius Chivu. Ne-am pus, la rândul nostru, câteva întrebări. Prima pleacă de la carte: de ce i s-a părut mai important lui Lucian Boia să examineze relaţia intelectualilor cu puterea decât relaţia, mai cuprinzătoare şi mai generală, cu politica? Rostul şi rolul intelectualului în politică era o temă, într-un fel, mai generoasă şi care nu-şi avea răspunsul înainte de a fi abordată, cum se întâmplă cu tema puterii, care pune un accent aproape exclusiv şi altminteri inevitabil pe oportunismul sau pe laşitatea multor intelectuali români, mai ales în împrejurările excepţionale din deceniile 4-5 ale secolului XX, ceea ce autorul mărturiseşte a fi ştiut dinainte. Să nu confundăm politica şi puterea sau, cum procedează Cristian Ghinea în portrete, pe intelectualul aflat, de obicei, trecător, la putere cu omul politic, intelectual sau nu, care îşi face din politică o carieră: nici unul dintre cei patru intelectuali portretizaţi, toţi de primă mână, nu este om politic iar doi n-au fo