Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BC Mureş pierde iar în ultima secundă cu BC Rilski Sportist

Publicat in Pro Sport, marți 8 februarie 2011 ·

BC Mureş apierdut în această seară returul cu BC Rilski Sportist din cadrulGrupei B a Ligii Balcanice la fel de dramatic ca meciul tur. Dacăîn luna octombrie a anului trecut, bulgarii s-au impus în "junglă"cu un coş înscris de Lilov în ultima secundă, 89-90, acumAleksander Gruev a adus victoria lui BC Rilski cu un coş de trei lalimita timpului regulamentar, 85-82.

Dweight Lweis adeschis scorul pe Arena Samokov, dar gazdele au reuşit un run de10-0, desprinzându-se 10-2. BC Mureş s-a trezit din letargie şi arăspuns cu şapte puncte consecutive, echilibrând balanţa 10-9.Jocul s-a strâns şi după primele zece minute cele două adversare aufost despărţite de doar două puncte. 20-22. "Tigrii" au preluatfrâiele jocului, aucondus dedouă ori în sfertul doi la nouă puncte, dar la intrarea la cabinetabela indica 40-43. Pauza n-a fost sfetnic bun pentrutârg-mureşeni, care s-au văzut repede egalaţi la 45, pentru caAlexander Radojevic să-i aducă apoi pe bulgari în avantaj cu patrupuncte consecutive, 59-55. Jocul a curs într-o singură direcţie,iar în minutul 30 scorul era 75-64. În sfertul patru, trupa luiDeri Csaba a trecut de la extaz la agonie.

După ce oaspeţii s-au apropiat la 75-70, Lilov şi Mijovic aumajorat diferenţa la zece puncte, 80-70, dar BC Mureş a reuşit unrun de 2-11 şi cu un minut înainte de final scorul era pe muchie decuţit, 82-81. Cu 2.8 secunde rămase din timpul regulamentar, NickCovington a înscris pentru 82-83 şi numele învingătoarei păreadecis. Antrenorul lui BC Rilski Sportist a cerut time-out şi lareluare Aleksander Gruev a reuşit imposibilul, băgând mingea în coşdin spatele semicercului pentru victoria echipei sale, 85-83. NickCovington, americanul transferat în iarnă de la BC Timişoara la BCMureş, a reuşit cel mai bun meci al său în maioul alb-albastru,trecându-şi în cont 30 de puncte. Lewis 16 şi Mladenovic 15 aucompletat lista celor mai bun

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 14 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 3 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 6 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°