Suntem încă sub mireasma sărbătorilor de iarnă, anul acesta parcă mai liniștite ca niciodată, cu vânzări cu mult sub anul trecut în majoritatea sectoarelor, ce au așteptat sezonul sărbătorilor ca pe o ploaie după o secetă extrem de severă.
Și deși a „plouat“, pare că a fost mai degrabă o ploaie ușoară, insuficientă pentru a da un semnal de revenire a cererii interne, ca un prevestitor al ieșirii din recesiune. Economic vorbind, 2010 a fost un fiasco total, și deși, alături de alți optimiști incurabili, prevesteam că vom ieși din criză în al doilea semestru al lui 2010, România s-a adâncit în recesiune, regăsindu-se printre puținele țări din Europa rămase în această situație, alături de Grecia și Letonia.
Pe lângă lipsa unei viziuni și strategii economice clare pe care o așteptăm ca pe o fată morgana de aproximativ 20 de ani, în 2010 am văzut o prestație haotică, plină de ezitări și decizii controversate din partea statului, care nu doar că nu a găsit soluții reale de resuscitare a economiei, ci dimpotrivă, prin măsurile de austeritate luate peste noapte, au contribuit direct la adâncirea efectelor negative și la prelungirea recesiunii. Și dacă nu am fi fost obligați de creditorii internaționali, cu siguranță nu am fi luat nici măcar aceste hotărâri, care, deși precare, ne-au salvat practic de la faliment. Cel puțin până acum... În 2011, deși în general perspectivele sunt ceva mai bune față de 2010, nu există o garanție că lucrurile vor cunoaște o turnură favorabilă. Și asta pentru că dacă nu vom adopta un nou model de creștere economică, bazat pe investiții în producție și dezvoltare infrastructură, susținerea exporturilor, pe atragerea de investiții strategice cu valoare adăugată mare, vom reveni exact acolo de unde am plecat. Einstein definea nebunia ca „făcând același lucru în mod repetat, și așteptând rezultate diferite“...
Fără o strategie
