Pe la mijlocul anilor '90, Coreea de Nord a fost devastată de o mare foamete, care a ucis aproape 10% din populaţie. Atunci au început să circule zvonuri macabre, prea îngrozitoare pentru a fi crezute, dar prea frecvente pentru a fi ignorate.
„Nu cumpăra carne dacă nu ştii de unde provine“, erau sfaturile care circulau la vremea aceea. Teama de canibalism, provocată de foamete, s-a extins. Oamenii evitau să mănânce carne de la vânzătorii de supă de pe stradă şi avertizau copiii să nu rămână singuri noaptea pe străzi. Cel puţin o persoană a fost arestată şi executată în oraşul Chiongjin pentru că a mâncat carne de om, conform „Washington Post“.
Un ofiţer care a dezertat şi a fugit cu familia în China, a confirmat aceste poveşti de groază. „Oamenii înnebunesc de foame. Îşi omoară propriii copii şi îi mănâncă. Acest lucru s-a petrecut în multe locuri“, susţine ofiţerul citat de „Washington Post“.
Canibalism contemporan
Foametea din Coreea de Nord a luat sfârşit, dar poveştile despre oamenii disperaţi care au înnebunit de foame au revenit în actualitate. Săptămâna trecută, „Asia Press“ a publicat un reportaj care susţinea că mii de oameni au murit de foame într-o provincie nord-coreeană şi că foametea a condus, din nou, la canibalism. Un bărbat, susţin reporterii, a fost arestat şi executat pentru că şi-a omorât şi mâncat propriii copii.
Dar este oare adevărat? E posibil ca ceva atât de îngrozitor să se petreacă din nou?, se întreabă publicaţia americană. Răspunsul este că nimic nu este sigur. Cei care monitorizează Coreea de Nord par destul de sceptici la asemenea poveşti, dar sunt de acord că relatările despre micro-foamete vin cu o regularitate înspăimântătoare.
„Prima mea reacţie la aceste rapoarte, acum câţiva ani, a fost de scepticism. Dar dacă auzi destul de mulţi oameni relatând acelaşi lucru, ajun