Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, miercuri, că PDL a trimis o scrisoare premierului prin care acceptă o discuţie pe măsurile economice, arătând că întâlnirea poate avea loc pe 12 septembrie, aşa cum a propus primul-ministru.
"Astăzi am transmis către primul ministru, sub semnătura preşedintelui PDL Vasile Blaga, o scrisoare în care cerem Guvernului să discutăm măsuri pentru salvarea locurilor de muncă. Întâlnirea poate avea loc pe 12 septembrie la Parlament, iar scopul ei este explicarea şi impunerea unor măsuri de relansare a economiei ţinând cont de situaţia în care aceasta se află şi de faptul că este evident că primul-ministru are limite de înţelegere a fenomenului economic", a spus Cătălin Predoiu într-o conferinţă de presă.
El a arătat că democrat-liberalii vor "un dialog serios" şi de aceea au solicitat Guvernului o serie de date la zi şi nu au înţeles de ce primul-ministru a fost "vexat" de faptul că reprezentanţii PDL îi cereau execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului.
"Nu înţelegem de ce trebuie la acest nivel să constatăm în continuare folosirea unui ton sau a unui limbaj sub nivelul funcţiei pe care o deţine (premierul - n.r.) cu atât mai mult cu cât declară în vorbe că se doreşte un dialog serios. Îl invităm pe primul-ministru să se comporte la nivelul funcţiei pe care vremelnic o ocupă", a mai spus Predoiu.
Predoiu şi-a exprimat speranţa că dialogul PDL cu premierul va fi serios, iar în cazul în care nu va avea rezultat reprezentanţii PDL "au în vedere" o moţiune simplă legată de situaţia economică.
Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, luni, speranţa că reprezentanţii conducerii PDL nu fac băşcălie atunci când i-au solicitat să le trimită execuţia bugetară pentru a participa la discuţii, el arătând că aceştia se fac de râs dacă nu vor merge la întrevedere.
"Eu vreau să mă întâlnesc c