Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările ISPA, în pericol de a nu fi terminate la timp

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 noiembrie 2010 ·

Reprezentanţii firmei contractoare, "Soares da Costa" acuză două firme locale că nu şi-au respectat standardele de calitate impuse, termenul de finalizare a lucrărilor, de 17 decembrie, fiind astfel pus în pericol.

Firma portugheză contractoare, "Soares da Costa", îi acuză pe doi dintre cei cinci subcontractori că nu au realizat lucrările de canalizare şi asfaltare la calitatea impusă şi că, din cauza acestora, este posibil ca finalizarea lucrărilor, programată la 17 decembrie, să nu fie posibilă. “Soares da Costa” a ieşit, ieri, la rampă cu acuzaţii grave.

“Una dintre societăţi, Euro Partener Instal, a inversat, practic, panta unei canalizări. După această ispravă, deşi au luat un avans pentru începerea lucrărilor, s-au făcut nevăzuţi. O altă firmă locală, Poliprest, a încărcat facturile către noi cu plăţile contribuţiilor sociale la stat”, a spus Liviu Stancu, avocatul din România al companiei portugheze.

În apărarea lor, reprezentanţii Poliprest au declarat că este adevărat că le-au solicitat să efectueze plăţi către Pensii, Şomaj şi CAS, pentru că Da Costa nu le achitase lucrările deja efectuate.

“Lucrările au început în mai 2009. În primele trei luni ne-am primit banii la timp. Din septembrie, însă, noi nu am mai primit niciun ban de la ei. În urma evaluărilor făcute, am ajuns la concluzia că au să ne dea 200 000 de euro. Noi am ajuns să vindem tot şi să dăm afară oameni ca să ne plătim furnizorii, Aşa că din luna ianuarie a acestui an nu am mai vrut să lucrăm cu ei”, a declarat, pentru “Adevărul de Seară”, Cătălin Duţu, director general al Poliprest.

50 de şantiere deschise

În acest moment, sunt deschise în Piteşti 50 de şantiere ISPA, iar autorităţile se tem că termenul impus pentru finalizarea acestora nu va fi respectat.

“La reţele, lucrările sunt bune, dar în ceea ce priveşte asfaltul unele au fost sub orice critică.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 53 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Carrefour de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în 3, 4 și 5 mai

HotNews acum 42 minute
Program Carrefour de Paște 2024. Carrefour România a anunțat care va fi programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. CarrefourFoto: Emilio100 / Dreamstime.com Programul se aplică tuturor formatelor de magazine din rețeaua Carrefour. Clien

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°